Căsătoria este doar între bărbat şi femeie
07.09.2004, Castel Gandolfo (Catholica) - Doar căsătoria dintre un bărbat şi o femeie poate garanta supravieţuirea unei societăţi şi a culturii sale, şi aceasta nu poate fi pusă pe picior de egalitate cu uniunile de acelaşi sex, spune Papa Ioan Paul al II-lea. Sfântul Părinte a exprimat această convingere sâmbătă, 4 septembrie, când a primit scrisorile de acreditare ale lui Donald Smith, noul ambasador al Canadei la Sfântul Scaun. În acelaşi timp, Papa a recunoscut „contribuţia generoasă şi practică a Canadei la construirea unei lumi a păcii, dreptăţii şi prosperităţii”.
„De generaţii, canadienii au recunoscut şi celebrat locul căsătoriei în inima societăţii voastre”, a arătat Pontiful, exprimându-şi îngrijorarea faţă de rapidele schimbări sociale care au loc în această ţară din nordul Americii. „Înfiinţată de Creator cu propria sa natură şi propriile sale scopuri, şi păstrată în legea morală naturală, instituţia căsătoriei presupune în mod necesar complementaritatea dintre soţi şi soţii care participă la acţiunea creatoare a lui Dumnezeu prin creşterea copiilor”, a explicat Papa. „Astfel, soţii asigură supravieţuirea societăţii şi a culturii, şi pe drept merită recunoaştere legală specifică şi categorică din partea statului”, a spus Sfântul Părinte. „Orice încercare de a schimba semnificaţia cuvântului `soţi` contrazice raţiunea dreaptă: garanţii legale, similare cu cele acordate căsătoriei, nu pot fi aplicate uniunilor între persoane de acelaşi sex fără a crea o falsă înţelegere a naturii căsătoriei”.
Sfântul Părinte a mai lăudat succesul Canadei în „integrarea multiplelor comunităţi etnice care se găsesc acum în ţara voastră”, ilustrând în faţa celorlaltor naţiuni „că respectul datorat fiecărei persoane este înrădăcinat în originea comună a tuturor bărbaţilor şi femeilor, mai degrabă decât în diferenţele dintre popoare”. „Acest sublim şi fundamental adevăr privind persoana umană – creată bărbat şi femeie după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu – constituie baza neschimbătoare pentru toate celelalte adevăruri antropologice”, a concluzionat Papa Ioan Paul al II-lea. Noul ambasador, Donald Smith, este diplomat de carieră şi până acum a lucrat în Ministerul canadian al Afacerilor Externe.
