Tinerii europeni trebuie să dea viaţă unui continent bogat în valori
06.09.2004, Vatican (Catholica) - Peste 15.000 de tineri au participat în seara zilei de sâmbătă, 4 septembrie 2004, la o întâlnire de rugăciune şi celebrare la Loreto, Italia, în cadrul căreia au cântat artişti italieni, iar tineri din Sudan, Irak, Spania şi Sarajevo au oferit mărturiile lor. Celebrarea şi pelerinajul, promovate de Acţiunea Catolică Italiană, au început la 1 septembrie şi s-au încheiat duminică, 5 septembrie, cu Liturghia în cadrul căreia Papa Ioan Paul al II-lea a beatificat trei membrii ai Acţiunii Catolice: Alberto Marvelli, Pina Suriano şi pr. Pedro Tarres i Claret.
Programul serii a inclus şi difuzarea înregistrării salutului adresat de Papa unui grup de tineri care i-au prezentat „Scrisoarea tinerilor creştini din Europa”, în urmă cu două zile, la Castelgandolfo, o idee care s-a născut în timpul pelerinajului tineretului european, din perioada 5-8 august, la Santiago de Compostela, Spania. „Fiţi martori ai lui Cristos pentru a construi o Europă a speranţei. Acesta este mesajul pe care doriţi să îl prezentaţi celor de o vârstă cu voi şi întregii comunităţi europene de astăzi. Visul pe care îl purtaţi în inimile voastre este acela al unei Europe mândre de bogata sa moştenire culturală şi religioasă şi atentă în acelaşi timp la valorile umanităţii şi vieţii, solidarităţii şi acceptării, dreptăţii şi păcii”.
„Voi nu vă ruşinaţi de Evanghelie”, a continuat Sfântul Părinte, „şi sunteţi conştienţi de faptul că civilizaţia iubirii nu se construieşte separând Evanghelia şi cultura, ci căutând o înnoită sinteză între cele două”. „Pentru a vă îndeplini misiunea”, a concluzionat Papa, „sunt necesare fidelitate faţă de Cristos şi Biserica sa, coerenţă şi curaj până la eroismul sfinţeniei. Este calea pe care au urmat-o sfinţii Europei în secolele trecute. Fie ca mărturia lor să fie un stimul pentru fiecare dintre voi, iubiţi tineri care mă urmăriţi prin intermediul radioului şi al televiziunii.” Seara s-a încheiat cu un pelerinaj în tăcere la Sfânta Casă din Loreto.
