Rolul Sfântului Scaun la ONU facilitat printr-o rezoluţie unanimă
02.07.2004, Vatican (Catholica) - Joi 1 iulie 2004, la sediul Naţiunilor Unite din New York, Adunarea Generală a adoptat o Rezoluţie, înaintată ca un text prezidenţial, privind participarea Sfântului Scaun la lucrările ONU. Rolul Sfântului Scaun ca observator permanent include acum aceleaşi drepturi şi privilegii ca ale altor observatori, şi îi va fi mai uşor să participe la sesiunile ONU, fără a vota. Sfântul Scaun nu mai trebuie să ceară permisiunea de a participa la dezbateri, are dreptul la a răspunde, la a pune în circulaţie documente şi la a propune puncte pe ordinea de zi.
Arhiepiscopul Celestino Migliore, observator permanent la Naţiunile Unite, s-a adresat Adunării Generale şi a mulţumit preşedintelui pentru „adoptarea prin consens a acestei Rezoluţii privind participarea Sfântului Scaun la lucrările ONU, sub punctul 59 al agendei de lucru, intitulat Întărirea sistemului Naţiunilor Unite”. El a arătat că „Misiunea de Observator Permanent a Sfântului Scaun celebrează cu bucurie în acest an a patruzecea aniversare a prezenţei în această Organizaţie”.
„Adoptarea Rezoluţiei este un important pas înainte şi reflectă valorile înalte şi interesele colective împărtăşite de Sfântul Scaun şi Naţiunile Unite. Suntem angajaţi faţă de aceleaşi obiective care necesită protejarea drepturilor umane fundamentale, apărarea demnităţii şi a valorii persoanei umane şi promovarea binelui comun. Pentru atingerea acestor scopuri, avem nevoie de o comunitate internaţională ordonată, construită pe edificiul solid al legii o lege nu a capriciilor ci a principiilor care izvorăsc tocmai din universalitatea naturii umane – care poate călăuzi în viitor raţiunea umană. Cu un edificiu construit pe astfel de principii călăuzindu-ne eforturile, putem fi siguri de împlinirea căutării noastre reciproce a dreptăţii şi păcii durabile şi universale.”
Arhiepiscopul Celestino Migliore a încheiat mulţumind „multor reprezentanţi permanenţi care mi-au comunicat sprijinul lor personal şi al guvernelor lor pentru Rezoluţia tocmai adoptată” şi „tuturor statelor membre pentru sprijinul lor nepreţuit în adoptarea acestei Rezoluţii”.
