Sport şi turism: înţelegere, cultură şi dezvoltare
25.06.2004, Vatican (Catholica) - Astăzi a fost dat publicităţii Mesajul Sfântului Părinte pentru a XXV-a Zi Mondială a Turismului, ce va avea loc la 27 septembrie pe tema: „Sport şi turism: două forţe vitale în slujba înţelegerii reciproce, a culturii şi a dezvoltării ţărilor”. În mesajul datat pe 30 mai, Solemnitatea Rusaliilor, Papa afirmă că turismul „contribuie la sporirea relaţiilor dintre persoane şi dintre popoare, relaţii care, atunci când sunt cordiale, respectuoase şi solidare, reprezintă o poartă deschisă spre pace şi convieţuire armonioasă. De fapt, multe dintre situaţiile de violenţă pe care le trăieşte omenirea în vremurile noastre provin din neînţelegerea şi chiar din refuzarea valorilor şi a identităţii culturale a celuilalt. De aceea, astfel de situaţii ar putea fi depăşite de multe ori printr-o mai bună cunoaştere reciprocă. În acest context, gândul meu se îndreaptă şi spre milioanele de migranţi care trebuie să se implice în societatea care îi primeşte, bazându-se mai ales pe stima şi pe recunoaşterea identităţii fiecărei persoane sau a fiecărui grup.”
„De aceea, Ziua Mondială a Turismului nu doar oferă din nou oportunitatea de a afirma contribuţia pozitivă a turismului la construirea unei lumi mai drepte şi mai pacifice, dar este totodată şi o ocazie de a reflecta asupra condiţiilor concrete în care acesta este administrat şi practicat.” Papa continuă: „În acest sens, Biserica propune din nou nucleul central al viziunii sale asupra omului şi a istoriei. Într-adevăr, principiul suprem care trebuie să guverneze convieţuirea umană este respectarea demnităţii fiecăruia, ca persoană creată după chipul lui Dumnezeu şi, ca atare, frate universal. Acest principiu ar trebui să călăuzească întreaga activitate politică şi economică, aşa după cum se subliniază în doctrina socială a Bisericii, şi să inspire totodată convieţuirea culturală şi religioasă.”
Sfântul Părinte scrie mai apoi că sportul şi turismul „sunt strâns unite în marile evenimente sportive la care participă ţările dintr-o regiune sau din lumea întreagă, aşa cum se întâmplă cu ocazia Jocurilor Olimpice, care nu trebuie să renunţe la nobila vocaţie de a reaprinde idealurile de convieţuire, de înţelegere şi de prietenie. […] Întrucât este vorba de o activitate umană care implică multe persoane, nu trebuie să ne mire faptul că, în ciuda nobleţei scopurilor proclamate, se insinuează în multe cazuri şi abuzuri şi devieri. Printre alte fenomene, nu poate fi ignorat mercantilismul exacerbat, competitivitatea agresivă, violenţa împotriva persoanelor şi a lucrurilor, ajungând chiar până la degradarea mediului sau la ofensarea identităţii culturale a celui care primeşte.”
În încheiere Papa mulţumeşte turismului pentru că a „multiplicat ocaziile de întâlnire între popoare şi culturi diverse, într-un climat de înţelegere şi armonie. De aceea, neuitând să acord atenţia cuvenită devierilor care totuşi continuă să aibă loc, doresc să vă îndemn puternic, cu o reînnoită speranţă, să promovaţi `un sport care să-i tuteleze pe cei slabi şi să nu excludă pe nimeni, care să-i elibereze pe tineri de pericolele ascunse ale apatiei şi indiferenţei, şi să suscite în ei un spirit competitiv sănătos; un sport care să fie factor de emancipare a ţărilor mai sărace şi să ajute la dispariţia intoleranţei şi să construiască o lume mai fraternă şi mai solidară; un sport care să contribuie la preţuirea vieţii, să educe la sacrificiu, la respect şi responsabilitate, ducând la deplina valorizare a fiecărei persoane umane`.”
