Martiriul unui adolescent de 14 ani
23.06.2004, Vatican (Catholica) - După 76 de ani de la cele întâmplate, pr. Marcial Maciel, fondator al Legionarilor lui Cristos, păstrează încă amintirea vie a tânărului său prieten José Sánchez del Río. Sfântul Scaun a promulgat marţi, 22 iunie 2004, decretul de recunoaştere a martiriului adolescentului mexican în vârstă de 14 ani, care a murit ucis la 10 februarie 1928.
În cartea „Cristos este viaţa mea”, pr. Maciel explică cum i-a fost influenţată vocaţia de mărturia lui José, care a trăit într-un sat apropiat de al lui, în statul Michoacan. Familia lui Marcial Maciel a trebuit să îşi păsăsească locuinţa din Cotija din cauza persecuţiei şi a legilor discriminatorii împotriva catolicilor. Maciel, pe atunci în vârstă de 7 ani, îşi aminteşte cum José l-a chemat să fugă împreună cu el pentru a se alătura grupului „Cristeros”, rebeli catolici care se opuneau impunerilor venite din partea conducerii centrale.
„A fost prins de forţele guvernului, care au dorit să ofere un exemplu pentru populaţia civilă ce îi sprijinea pe Cristeros”, îşi reaminteşte pr. Maciel. Lui José „i s-a cerut să îşi nege credinţa în Cristos, sub ameninţarea cu moartea. José a respins apostazia. Mama sa a încremenit de întristare şi suferinţă, dar şi-a încurajat fiul”. I-au jupuit tălpile picioarelor şi l-au forţat să meargă prin oraş spre cimitir. Băiatul plângea şi gemea de durere, dar nu a cedat. Din când în când îl opreau şi îi spuneau: „Dacă strigi `Moarte Regelui Cristos` îţi vom cruţa viaţa. Dar el răspundea: `Trăiască Regele Cristos`.”
Pr. Maciel continuă: „În cimitir, înainte de a-l împuşca, l-au întrebat pentru ultima oară dacă vrea să îşi nege credinţa. Nu a făcut-o şi a fost ucis pe loc. El a strigat împreună cu mulţi alţi martiri mexicani: `Trăiască Regele Cristos!`”. „Acestea sunt imagini de neşters din memoria mea şi din memoria poporului mexican”, adaugă preotul, „deşi nu se prea vorbeşte despre ele în istoria oficială”.
