Categorie: Social/Bioetică
Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor a ţinut o conferinţă presă în dimineaţa zilei de marţi, 25 octombrie 2011, în Biroul de Presă al Vaticanului, pentru a prezenta Mesajul Papei Benedict al XVI-lea...
Un grup de acţionari ai companiei Pepsi Co. au solicitat în scris conducerii acesteia să îşi revizuiască politicile de cercetare, după ce au aflat că firma foloseşte pentru teste celule din copii avortaţi. Compania...
Luni dimineaţa, în Vatican a avut loc o conferinţă de presă de prezentare a unei note a Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace intitulată „Spre o reformă a sistemelor internaţionale financiar şi monetar în...
Ritmul de viaţă alert face ca tentaţia părinţilor de a-şi lăsa copiii în faţa televizorului sau a calculatorului să fie mai atrăgătoare ca oricând. Academia Americană de Pediatrie (AAP) declară că există modalităţi mai...
Într-o lume în care refugiaţii sunt adesea trataţi ca prizonieri, Sfântul Scaun face apel la „noi strategii” şi „noi politici”. Arhiepiscopul Silvano Tomasi, observatorul permanent al Sfântului Scaun la sediul ONU din Geneva, a...
Prin intermediul unei săptămâni de activităţi, incluzând o întâlnire a Papei Benedict al XVI-lea cu tinerii, Caritas Roma va evidenţia eforturile de solidaritate făcute de miile de voluntari şi angajaţi ai asociaţiei, „care adesea...
Directorul biroului de presă al Vaticanului admite că unii s-ar putea întreba de ce participă Sfântul Scaun la activităţile ONU. Ce face reprezentantul Vaticanului într-un organism lumesc precum adunarea generală a ONU, „adesea teatrul...
„Revoluţia din 25 ianuarie a putut să ducă la căderea unui regim, puternic şi stabil de peste treizeci de ani. În acelaşi timp, poporul s-a aflat într-o situaţie neprevăzută în urmă cu câteva luni,...
Papa Benedict al XVI-lea a făcut un apel pentru Cornul Africii, care se confruntă cu o gravă secetă şi criză de hrană încă din luna iulie. „Veşti dramatice continuă să sosească despre foametea ce...
Membrii familiei unei femei în vârstă de 52 de ani din Anglia au pierdut în tribunal bătălia prin care încercau să obţină permisiunea de a pune capăt vieţii femeii suprimându-i alimentaţia şi hrana. Femeia,...