Categorie: Social/Bioetică
Membri ai guvernului francez au înaintat un proiect de interzicere a pornografiei de pe canalele de televiziune publică, ca urmare a campaniei Consiliului Superior al Audiovizualului (CSA). Încă din luna iulie, CSA a promovat...
Cel puţin 29 de ţări s-au unit pentru a cere ca Organizaţia Naţiunilor Unite să se pronunţe în favoarea interzicerii totale a clonării umane, după cum au informat agenţia Zenit surse diplomatice. Iniţiativa, lansată...
Intervenind la 2 noiembrie într-o reuniune de binefacere în favoarea mamelor însărcinate, cu probleme, Cardinalul Schonborn a subliniat că „pentru fiecare creştin implicarea în apărarea vieţii, împreună cu ajutorul concret, este o obligaţie care...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukashenko a semnat noua legislaţie care restricţionează religia în Belarus, după cum a informat Serviciul de Ştiri Keston. Noua lege, care va intra în vigoare în termen de zece zile, este...
Rata natalităţii în Scoţia a coborât la cel mai scăzut nivel pe care l-a cunoscut până acum, de când a fost înregistrată prima dată în 1855 – scăzând de la 57.797 în 2000 la...
Papa Ioan Paul al II-lea l-a primit în audienţă astăzi pe Valéry Giscard d`Estaing, actualul preşedinte al Convenţiei Europene, şi şi-a exprimat îngrijorarea că credincioşii vor fi marginalizaţi în viitoarea Constituţie. În cadrul întâlnirii,...
În Mesajul anual al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios cu Hinduşii, cu ocazia sărbătorii Diwali, Cardinalul Arinze a subliniat angajamentul comun al creştinilor şi al hinduşilor în slujba vieţii în fiecare din stadiile sale...
Vaticanul a contribuit la lupta împotriva SIDA în Uganda printr-o donaţie de 500.000 euro şi alte iniţiative. Ştirea a fost făcută publică astăzi într-o declaraţie a Consiliului Pontifical „Cor Unum”, organizaţia Vaticanului prezidată de...
Din 1995 încoace, voluntari catolici din parohia Ss. Apostoli Petru şi Paul din Moscova au ajutat familii dezbinate cu copii handicapaţi. Acum ei speră să îşi dezvolte activitatea. În Rusia, din una din trei...
O „manipulare culturală” care încearcă să acorde credibilitate concubinajului şi cuplurilor de acelaşi sex ameninţă grav supravieţuirea familiei, averizează un Cardinal. Cardinalul Alfonso Lopez Trujillo a dat acest avertisment vineri, în cadrul Adunării plenare...