Papa german repetă motivele retragerii sale
Papa emerit Benedict al XVI-lea a negat vehement teoriile care sugerează că au existat și alte motive pentru care și-a dat demisia din funcția de Succesor al lui Petru, pe lângă cele pe care...
Papa emerit Benedict al XVI-lea a negat vehement teoriile care sugerează că au existat și alte motive pentru care și-a dat demisia din funcția de Succesor al lui Petru, pe lângă cele pe care...
La începutul celebrării euharistice de luni, din săptămâna a IV-a Paștelui, Papa Francisc și-a îndreptat gândul către familii, constrânse să stea închise în casă din cauza pandemiei și, rugându-se să nu existe violență, ci...
În Duminica a III-a după Paști sau Duminica Mironosițelor, 3 mai 2020, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, a celebrat Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj. Celebrarea a fost transmisă în...
Să ne rugăm împreună pentru numeroșii păstori ce își dau viața pentru credincioși. Mă gândesc des la preoți, precum și la alți păstori ce îngrijesc oamenii: medicii. Fie ca exemplul acestor păstori, preoți și...
Duminică, 3 mai 2020, Papa Francisc a recitat rugăciunea Regina Coeli în biblioteca Palatului Apostolic din Cetatea Vaticanului. Papa a prezentat o meditație despre Evanghelia duminicii, cu imaginea lui Isus, Bunul Păstor (Ioan 10,1-10),...
Studii de Istorie Eclesiastică (vol. II, 2020) este un volum independent dedicat studiului istoriei Bisericii, respectiv trecutului diferitelor comunități de credință de pe teritoriul actual al țării noastre, dar și al unor confesiuni din...
O criză e momentul luării unei decizii. Această pandemie e timpul unei crize sociale. Cum să reacționăm? Cu perseverență, tăcere și fidelitate față de Dumnezeu și deciziile luate anterior. Un moment de criză este...
PS Petru Gherghel a prezidat Sfânta Liturghie din Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, vineri, 1 mai 2020, începând cu ora 18.00, prin care a mulțumit lui Dumnezeu pentru cei 30 de ani de la...
La începutul Sfintei Liturghii celebrate în ziua de sâmbătă, 2 mai 2020, din săptămâna a treia a Paștelui, în capela Casei Santa Marta, Papa Francisc s-a rugat pentru conducătorii care au responsabilitatea de a...