Anglicanii canadieni cer un ordinariat catolic
16.03.2010, Victoria (Catholica) - Liderii părţii tradiţionaliste a Bisericii Catolice Anglicane din Canada au trimis Vaticanului o petiţie prin care cer deplina comuniune cu Biserica Catolică prin implementarea constituţiei apostolice „Anglicanorum Coetibus”. Acest text, publicat în noiembrie 2009, oferă anglicanilor ce doresc să intre în Biserica Catolică o cale de a o face în grup, nu doar individual, prin înfiinţarea de ordinariate personale. Astfel îşi pot conserva unele elemente ale tradiţiei liturgice şi spirituale, fiind totuşi în deplină comuniune cu Papa.
Cererea venită din Canada, cu data de 12 martie, este adresată Cardinalului William Levada, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. În petiţie, Colegiul Episcopilor Bisericii Anglicano-Catolice din Canada (ACCC), membru al Comuniunii Anglicane Tradiţionaliste, îşi exprimă recunoştinţa pentru „răspunsul pozitiv din 16 decembrie 2009 la scrisoarea trimisă Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei la 5 octombrie 2007”. Liderii Comuniunii Anglicane Tradiţionaliste, care numără aproximativ 400.000 de membri în lumea întreagă, i-au scris Sfântului Părinte în 2007 cerând deplina comuniune cu Biserica Catolică. Şi-au declarat deplina adeziune la doctrina catolică, dar şi-au exprimat dorinţa de a-şi păstra anumite tradiţii anglicane.
Liderii ACCC îşi exprimă dorinţa căutării „unei căi comune şi ecleziale de a fi anglicani catolici în comuniune cu Sfântul Scaun, preţuind expresia deplină a credinţei catolice şi tradiţia noastră, prin care am ajuns la acest moment. Am citit şi studiat cu atenţie constituţia apostolică `Anglicanorum Coetibus` cu comentariul şi normele complementare. Iar acum, în răspuns la invitaţia Dvs de a vă contacta dicasterul pentru începerea procesului pe care l-aţi descris, vă cerem respectuos ca această constituţie apostolică să fie implementată în Canada”. Ei cer dreptul „să înfiinţăm un consiliu interimar de guvernare, format din trei preoţi (sau Episcopi), acestui consiliu dându-i-se sarcina şi autoritatea de a propune Sanctităţii Sale trei candidaţi pentru ordinariul iniţial”.
Petiţia este semnată de liderul ACCC, Episcopul Peter Wilkinson de Victoria, precum şi de doi Episcopi sufragani din regiuni diferite, Episcopul Craig Botterill şi Episcopul Carl Reid. Ea vine la scurt timp după cererea similară pentru un ordinariat catolic a anglicanilor tradiţionalişti din SUA. Aceştia au anunţat la 3 martie că au cerut oficial implementarea constituţiei apostolice „Anglicanorum Coetibus” în Statele Unite ale Americii.
