Celebrarea Sacramentului Mirului la Bârlad

31.08.2026, Iași (Catholica) - Duminică, 30 august 2026, comunitatea bisericii „Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului” din Bârlad a trăit un eveniment spiritual și religios de o însemnătate deosebită: celebrarea Sacramentului Mirului oferit celor patru candidați. Sfânta Liturghie și toate celebrările au fost prezidate de PS Petru Sescu, Episcop auxiliar al Diecezei de Iași. După aceea, au fost binecuvântate noua grotă și statuia Sfintei Maria Regină.
Sacramentul Mirului, cunoscut și sub numele de Confirmațiune, s-a celebrat după o pregătire desfășurată pe timpul a doi ani de zile, accentuându-se modalitățile sfinte de a fi în relații reale cu persoanele divine și cum înfăptuirile dumnezeiești care ne pot îmbogăți viața noastră de zi cu zi. Înainte de Sfânta Liturghie, pr. paroh Alois Hîrja, candidații la Sfântul Mir, primar Dumitru Boroș, părinții, nașii și ceilalți credincioși l-au întâmpinat pe Episcop la poarta bisericii cu pâine și sare, cu mesaje de bun venit. Participarea la celebrări a fost numeroasă, biserica fiind arhiplină de credincioși.
În cuvântul său de învățătură, PS Petru Sescu ne-a invitat să vedem în Sfânta Fecioară Maria, un model de a-l primi și colabora cu Duhul Sfânt, la întruparea lui Isus, în timpul vieții activității, jertfei sale de pe Cruce, când Maria a fost mereu umplută de Duhul lui Dumnezeu, colaborând cu Isus la misterul răscumpărării.
În dialogul cu candidații au ieșit în evidență răspunsurile lor, din care cităm: Ce este Mirul? „Mirul este un Sacrament orânduit de Isus Cristos, care duce la îndeplinire Botezul și dobândim umplerea cu Duhul Sfânt. Prin impunerea mâinilor și ungerea cu sfânta crismă puterea de a mărturisi cu credință și iubire cuvintele și faptele lui Dumnezeu…” Cine este Duhul Sfânt? „Duhul Sfânt este a treia persoană dumnezeiască, Dumnezeu adevărat ca și Tatăl și Fiul. A crede în Duhul Sfânt înseamnă a-l adora ca Dumnezeu adevărat ca și pe Tatăl și pe Fiul; să știm și să credem că Duhul Sfânt vine în inima noastră ca noi ca fii ai lui Dumnezeu să putem recunoaște pe Tatăl nostru din ceruri și mișcați de Duhul Sfânt putem schimba fața pământului.”
Pentru ca reflecțiile să devină motive de trăire în Duhul Sfânt, Episcopul l-a prezentat pe Carlo Acutis, care participa des la Sfânta Liturghie și împărtășanie, îi influența și pe alții să-l cunoască pe Dumnezeu și realizările sale, iar lunile de suferință și moartea au devenit mărturii ale unei credințe și ale unei speranțe care au dovedit o trăire vie cu Isus și un impact puternic și benefic din partea Duhului Sfânt.
La finalul Sfintei Liturghii, Darius, în numele celor miruiți, a adresat un cuvânt de mulțumire, exprimând recunoștință lui Dumnezeu pentru harurile dăruite, PS Petru Sescu pentru conferirea Sacramentului Mirului, pr. paroh Alois Hîrja pentru pregătirea și îndrumarea oferite, precum și părinților, nașilor și întregii comunități pentru sprijin și rugăciune. Totodată, cei miruiți și-au exprimat dorința ca darurile Duhului Sfânt să se vadă în viața lor prin curajul de a face binele, de a duce pace și de a deveni adevărați martori ai lui Isus Cristos.
Imediat după terminarea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Petru Sescu, însoțit de participanți, s-a îndreptat spre grota din curtea bisericii, unde a fost binecuvântată noua grotă și statuia Sfintei Maria, Regină cu Isus copil și rege în brațe. Mulțumim echipei ERCIS FM, radioul Diecezei noastre, care a fost alături de noi și a transmis audio și video acest eveniment deosebit pentru comunitatea noastră. (Mihaela Mocanu pentru Ercis.ro)
