Papa Leon acordă Sinoadelor orientale competența de a destitui Patriarhii
31.08.2026, Vatican (Catholica) - O scrisoare apostolică sub forma unui motu proprio a Papei Leon al XIV-lea, cu incipitul Mutua concordia, publicată sâmbătă, 29 august, modifică două canoane, 106 și 126, din Codul Canonic al Bisericilor Orientale și acordă Sinodului Episcopilor puterea, printr-o „procedură ordonată”, de a destitui un Patriarh din funcție în cazul în care relația cu acesta este compromisă iremediabil din motive grave.
Fără a aduce atingere prerogativelor Scaunului Apostolic, prin urmare, Sinoadele Episcopilor sunt chemate, în astfel de cazuri, „să restabilească comuniunea rănită” printr-o procedură care, în conformitate cu normele, garantează Patriarhului „dreptul la o apărare deplină în fața Sinodului”. Cu toate acestea, va rămâne în sarcina Papei „să-și dea acordul cu privire la decizia sinodală, pentru a se asigura că libertatea deplină a Părinților de a-și exprima alegerea este garantată, fără nici o posibilă presiune internă sau externă nejustificată”.
Suveranul Pontif a dispus inserarea unui nou paragraf, §3, după §2 al Canonului 106, precizând că „în cazul în care Patriarhul nu își îndeplinește obligațiile” prevăzute de Codul însuși, „Sinodul Episcopilor al Bisericii patriarhale poate fi convocat în mod legal de către Episcopul cu vechimea cea mai mare în ceea ce privește consacrarea episcopală și care are drept de vot; iar dacă nici acesta nu procedează la convocare, această competență revine Episcopilor următori, cu vechime mai mare în ceea ce privește consacrarea episcopală, care sunt disponibili să facă acest lucru și care au drept de vot”. Canonul 126 este, de asemenea, modificat prin adăugarea unui nou paragraf care stipulează că „din motive grave recunoscute ca atare de Sinodul Episcopilor al Bisericii patriarhale, același Sinod – convocat în conformitate cu canoanele 106 § 1, nr. 3, și 108 § 3 – poate solicita Patriarhului să demisioneze din funcție”.
Paragraful următor stabilește că dacă în urma unei astfel de solicitări, „Patriarhul nu demisionează din funcție, Episcopul cu cea mai mare vechime în consacrarea episcopală și care are drept de vot va organiza alegerea unui nou președinte de către Sinod, care va supune destituirea Patriarhului unui vot secret al a cel puțin două treimi dintre membrii Sinodului cu drept de vot, respectând în același timp dreptul [Patriarhului] de a se apăra în fața Sinodului însuși”. De asemenea, este responsabilitatea președintelui să informeze Papa, care trebuie să-și dea „acordul pentru destituire, ceea ce face ca scaunul patriarhal să rămână vacant”.
Având în vedere că în Bisericile Răsăritene există o relație strânsă care unește Patriarhul – care prezidează Biserica sa patriarhală ca tată și cap, tamquam pater et caput (CCEO, can. 55) – și Sinodul Episcopilor, pe care el însuși îl convoacă și îl conduce, o relație armonioasă între aceștia este esențială pentru o viață eclezială rodnică, în unitatea Duhului și în interesul exclusiv al Bisericii înseși, precizează motu proprio-ul. Cu toate acestea, Codul Canonic al Bisericilor Răsăritene, care reglementează funcționarea și îndatoririle Sinoadelor episcopale, nu prevedea nici o dispoziție pentru cazul în care „legătura sacră dintre Pater et Caput și ceilalți Episcopi ar fi compromisă iremediabil”, ceea ce ar duce la „o rană gravă care necesită remediere, așa cum au solicitat și numeroși prelați răsăriteni”.
Prin motu proprio intră, așadar, în vigoare un set de norme care trebuie respectate în cazul unei rupturi ireconciliabile între Patriarh și Sinod, în cazul în care Patriarhul nu își dă demisia. Se stabilește că este responsabilitatea Sinodului să prezinte motivele grave care au condus la această ruptură, să determine cine trebuie să convoace Sinodul într-o astfel de situație și modul în care acest lucru trebuie realizat, să precizeze majoritatea de voturi necesară pentru a pune capăt mandatului Patriarhului și să asigure că drepturile Patriarhului la apărare sunt garantate.
Dispozițiile Papei au scopul de a consolida prerogativele Sinodului Episcopilor Bisericilor Catolice Orientale, conferindu-le o nouă putere în concordanță cu natura lor de Biserici sui iuris și restituindu-le ceea ce își are originea în interiorul lor, întrucât acestea sunt mai bine plasate pentru a înțelege și evalua situația, rezervând în același timp Pontifului Roman un rol de garant. Dispozițiile prevăzute în motu proprio se aplică, de asemenea, prin însăși natura lor, Bisericilor Arhiepiscopale Majore (cf. can. 152).
