Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti a primit relicva Fer. Ioan Paul al II-lea
20.05.2011, Bucureşti (Catholica) - Tezaurul sfintelor relicve ale Catedralei Romano-Catolice Sf. Iosif din Bucureşti s-a îmbogăţit ieri, 19 mai 2011, cu relicva Fericitului Ioan Paul al II-lea (1920-2005; ales papă în 1978). Preţioasa relicvă i-a fost dăruită Înalt Preasfinţitului Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, în cadrul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii săvârşite în Catedrala Mitropolitană, de către Card. Stanislaw Dziwicz, fost secretar al Fericitului Papă, aflăm de pe ARCB.ro.
În ultimii ani, Catedrala Sf. Iosif a mai primit următoarele relicve: un fragment din coroana de spini a Mântuitorului (care a aparţinut Monseniorului Vladimir Ghika); moaştele Sfintei Faustina Kowalska (1905-1938; călugăriţă poloneză, canonizată în 2000 de Papa Ioan Paul al II-lea); moaştele Sf. Pius din Pietrelcina – Padre Pio (1887-1968; preot călugăr, canonizat de 2002 de Papa Ioan Paul al II-lea); moaştele sfinţilor Epictet şi Astion, primii martiri ai meleagurilor dobrogene (sfârşitul sec. al III-lea), dăruite de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În certificatul de autentificare a relicvei Fericitului Papă, emis de Postulatura Cauzei de Beatificare şi Canonizare a Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea şi semnat de Cardinalul Stanislaw Dziwicz, stă scris: „Tuturor şi fiecăruia dintre aceia care vor citi acest document, dăm mărturie şi certificăm că, spre mai marea slavă a lui Dumnezeu şi spre cinstirea Sfinţilor săi, am luat cu grijă aceste picături din sângele Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea şi le-am aşezat în cutiuţa de argint rotundă, aurită, bine închisă, legată cu un şnur de mătase de culoare roşie, întărită cu sigiliul Postulaturii şi am dat-o, cu facultatea de a fi păstrată şi expusă venerării publice a credincioşilor, după norma Codicelui de Drept Canonic. Ca mărturie, am dat acest document, semnat şi trimis de noi, întărit fiind cu sigiliul Postulaturii”.
La sfârşitul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, celebrate ieri seara în Catedrala Sf. Iosif, Eminenţa Sa Cardinalul Stanislaw Dziwicz i-a binecuvântat pe cei prezenţi cu relicva Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea. Cardinalul Dziwicz a fost timp de peste 40 de ani secretarul personal al Papei Ioan Paul al II-lea, şi l-a însoţit pe Suveranul Pontif în istorica sa vizită în ţara noastră, din 7-9 mai 1999. (Biroul de presă al Arhidiecezei de Bucureşti, pr. Ieronim Iacob, 0733785554, prieronim@tiscali.it)
