In memoriam – sora Maria Ernesta, CMD

17.09.2011, Cluj (Catholica) - În dimineaţa Sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, 8 septembrie 2011, a trecut la Domnul sora Maria Ernesta din Congregaţia Surorilor Maicii Domnului (CMD), neostenită slujitoare a Preasfintei Fecioare, care, atât în timpul prigoanei comuniste, cât şi în libertate, a pregătit copii şi tineri pentru primirea Sfintelor Sacramente, a condus multe suflete în lumina credinţei şi mai ales şi-a oferit în totalitate viaţa şi suferinţa în folosul Bisericii lui Hristos. Slujba înmormântării a fost celebrată în dimineaţa de 10 septembrie la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj, în prezenţa surorilor CMD şi a familiei îndoliate, de către PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, împreună cu 8 preoţi, între care pr. Ioan Mitrofan din Blaj, pr. Ovidiu Dobrin din Alba-Iulia, pr. Mihai Orban, reprezentant al Societăţii lui Isus şi pr. Arieşan Grigore din Ordinul Sf. Vasile cel Mare, citim în relatarea amplă de pe BRU.ro.

Pr. Cristian David, capelan al Mănăstirii, a dat citire unei scurte biografii a celei care a fost sora Maria Ernesta – Maria Oancea: „S-a născut la 16 martie 1924 în satul Dumitra, jud. Alba… În 7 ianuarie 1939, a intrat, ca şi candidată, în Congregaţia Surorilor Maicii Domnului… A intrat în postulatură în 2 februarie 1943 la Blaj, unde a fost înveşmântată la 15 august”. După ce, în perioada de clandestinitate a Bisericii, a fost închisă la Securitate, şi apoi îndelung urmărită datorită activităţii intense în Biserica Greco-Catolică clandestină, „a avut o bogată activitate didactică şi catehetică, la Alba-Iulia şi alte localităţi… În anul 2004 s-a îmbolnăvit de leucemie, o vreme a fost în comă, dar şi-a revenit şi şi-a exprimat dorinţa de a se muta în Mănăstirea CMD din Cluj recent sfinţită, ‘pentru a muri în mijlocul surorilor’ – după cum s-a exprimat dânsa… Din luna iulie 2011 starea de sănătate i s-a înrăutăţit. A fost un exemplu în modul în care şi-a asumat voinţa lui Dumnezeu în purtarea crucii acestei suferinţe, fiind foarte lucidă şi oferind fiecare clipă pentru mântuirea sufletelor, pentru persoanele consacrate şi pentru preoţi. A fost deosebit de discretă în ceea ce priveşte suferinţa sa. S-a stins în dimineaţa hramului Mănăstirii, la 8 septembrie 2011, la Naşterea Maicii Domnului, înconjurată de surori şi emanând multă pace”.

Pr. Ovidiu Dobrin de la parohia din Alba-Iulia a dat citire unui „gând la catafalcul sorei Ernesta”, din partea Preasfinţiei Sale Virgil Bercea, Episcop de Oradea: „A fost o femeie extraordinară, călugăriţă şi profesoară. A iubit călugăria cu pasiune desăvârşită iar rugăciunea făcea parte din fiinţa dânsei… Pe mine m-a ajutat foarte mult să mă deschid către lume, să apreciez pe orice persoană pentru calităţile ei, să nu pun foarte mult accent pe defectele celuilalt şi să apreciez persoana în totalitatea sa. Sora Ernesta, o femeie înţeleaptă, o călugăriţă curajoasă, o profesoară cu har. A făcut parte din istoria recentă a Bisericii noastre din timpul persecuţiei. Securitatea a hărţuit-o tot timpul, dar niciodată nu a cedat. A ştiut să apere credinţa şi valorile fundamentale cu dârzenie şi curaj, pentru că, educată fiind, cunoştea adevărul şi şi-a argumentat totul pe baze teologice, istorice şi ştiinţifice. O femeie credibilă care a cultivat relaţiile dintre surori, dar şi raporturile cu intelectualii şi alte persoane, cu mult respect şi delicateţe. (…) Vă mulţumim pentru tot. Sora Ernesta, Bunul Dumnezeu să vă ierte, să vă facă parte cu drepţii şi să vă odihnească în pace”.

Preacuvioasa Maică Paula, superioara generală a Congregaţiei Maicii Domnului, a dat în continuare citire mesajului Preasfinţiei Sale Mihai Frăţilă, Episcop auxiliar de Alba-Iulia şi Făgăraş, Vicarul Bucureştilor: „Sora Ernesta a ştiut să însumeze în fibra sa interioară nu numai rugăciunea, ci şi apostolatul. Un apostolat care, nu de puţine ori, a costat-o persecuţia şi dispreţul celor care au slujit idolatria minciunii, dar şi al acelora dintre noi care au preferat o apartenenţă la Hristos semnată de comoditatea unui simplu exerciţiu ritual mângâietor… În ultimul timp se resemnase la unicul adevăr pe care-l mai putea verifica: acela că suferinţa, era, de fapt, o continuare necesară a acelui zel de credinţă în care crescuse şi lucrase. Fericită că mulţi o purtau în suflet, că îi treceau pragul, că preţul de sânge nu fusese plătit în zadar, trăia o voioşie impresionantă zidită pe speranţa că Hristos este totul. Spirit realist, atentă la riscurile şi rănile Bisericii de astăzi, sora Ernesta ne lasă astfel un mesaj de încredere în bucuria de a fi şi a rămâne fii predilecţi ai Maicii Preacurate. (…) Soră Ernesta, Domnul Dumnezeu, pe care L-ai iubit, care te-a chemat din glia ţăranilor Dumitrei şi te-a făcut lumină atâtor suflete, să îţi fie parte în veşnicie alături de aceia pe care i-ai cunoscut şi pe care Biserica speră şi se roagă să îi poată proclama în curând la cinstea altarelor. În veci pomenirea ei, Dumnezeu să o odihnească în pace!”

În încheiere, PS Florentin a rostit un cuvânt de mulţumire şi bun-rămas, prezentând şi primul rod al „meritelor suferinţelor şi rugăciunilor Sorei Ernesta” – semnul comuniunii şi al apropierii dintre culte prin prezenţa Înalt Preasfinţiei Sale Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul ortodox al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, la Sfânta Liturghie celebrată în capela Mănăstirii CMD, în seara de 9 septembrie, pentru sufletul celei trecute la Domnul. Pornind de la Evanghelia zilei precedente, despre sămânţa care a fost aruncată în pământul cel bun şi a rodit însutit, PS Florentin a spus: „Această sămânţă se aşează acum în pământ, pentru ca să rodească însutit în har mijlocitor. Şi pentru ca să citim ‘semnele timpurilor’ împreună, putem spune că deja am primit, în ziua de ieri, un prim semn al acestei mijlociri, pentru că la Sfânta Liturghie celebrată ieri, la catafalc, în capela Mănăstirii, a participat şi Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei – a fost un prim semn al mijlocirii în rugăciune a cuvioasei surori de care ne-am despărţit în ziua de sărbătoare a Naşterii Maicii Domnului, un prim semn de apropiere, un prim semn de comuniune cu Arhiereul Bisericii Ortodoxe din urbea noastră. Îi mulţumim pentru această primă mijlocire”.

Episcopul a mai vorbit despre „ultimul moment de rugăciune la căpătâiul cuvioasei surori, în ziua de 7 septembrie după-amiaza, după Vecernia marii sărbători, fiind deja în Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului în care, de fapt, Dumnezeu a rânduit să se nască sufletul cuvioasei surori Maria Ernesta pentru a treia oară, ultima şi definitiva naştere spre viaţa veşnică. După momentul rugăciunii şi binecuvântarea rânduită, printre fraze pe care deja boala şi neputinţa le făcea greu de înţeles, a fost o frază pe care a rostit-o de sfârşit şi pe care, cu ajutorul părintelui capelan, am înţeles-o clar şi am înţeles cât de limpede şi liberă era în acele momente, în pofida neputinţei trupeşti. Preacuvioasa soră Ernesta a spus cu voce clară: ‘Dumnezeu să vă dea să vă bucuraţi de meritele suferinţelor mele’. A fost, într-adevăr, un semn al ofertei, al abandonului, al jertfei, al libertăţii interioare până la sfârşit. Acest ultim exemplu merită să îl reţinem cu toţii şi să ne ajute Bunul Dumnezeu să îl putem şi urma”.

Sursa: BRU.ro

Imagini