Marcelino Pan y Vino revine, într-o versiune mexicană
08.02.2013, Ciudad de Mexico (Catholica) - Magia unuia dintre cele mai populare filme catolice spaniole ale secolului XX este readusă în actualitate de un remake mexican. „Miracolul lui Marcelino” se bazează pe adaptarea cinematografică din 1955 a povestioarei „Marcelino Pan y Vino” scrisă de Jose Maria Sanchez. Povestea relatează aventurile unui băiat orfan, abandonat ca prunc de mama sa pe treptele unei mănăstiri franciscane.
Filmul original spaniol, regizat de Ladislao Vajda, a fost un succes la festivaluri de film precum cele de la Berlin sau Cannes, copilul actor Pablito Calvo fiind premiat pentru rolul său, Marcelino. Istorioara începe cu un grup de fraţi care găsesc un nou-născut pe treptele săracei lor mănăstiri, devastate de război. Neputând să caute ajutor datorită violenţelor, fraţii se hotărăsc să îl crească chiar ei. Marcelino creşte, şi se ţine de şotii cu fraţii, alături de Enrique, prietenul lui cel mai bun. Când vede legătura strânsă dintre acesta şi mama lui, Marcelino începe să ducă dorul propriei lui mame.
Un atac condus de revoluţionari lasă micul sat unde se afla mănăstirea în pragul dezastrului, iar mama lui Enrique moare. Marcelino, speriat, se retrage în singurul loc unde fraţii îi spuseseră să nu intre: în mansarda mănăstirii. Aici era păstrat un crucifix în mărime naturală, dar Marcelino este încă prea mic să îl recunoască pe Cel Răstignit. Crezând că omului de pe cruce îi este foame, el îi aduce pâine şi vin, şi îi împărtăşeşte dorinţa sa profundă de a-şi cunoaşte mama.
Deşi remake-ul este amplasat în contextul revoluţiei mexicane, producătorul şi scenaristul Mikel Garcia explică faptul că nucleul povestirii, relaţia dintre Marcelino şi Isus, „este acelaşi ca în povestea originală”. „Dacă în versiunea din 1995 era primarul comunist care dorea să ia fraţilor mănăstirea, în noua versiune este un revoluţionar mexican”, explică Garcia. Noul film este distribuit acum şi în limba engleză, pe DVD, iar mai multe detalii se pot afla de pe situl MarcelinoFilm.com.