Provocarea lăsată de Papa Benedict succesorului său şi catolicilor de rând
14.02.2013, Vatican (Catholica) - Deşi Papa Benedict i-a luat aproape pe toţi prin surprindere când şi-a anunţat retragerea, nu putem spune că nu ne-a avertizat. Într-un interviu din 2010, Sfântul Părinte explica într-o oarecare măsură de ce un Papă ar putea să se retragă atunci când nu mai are forţa de a-şi îndeplini îndatoririle. Şi chiar spunea atunci: „Am observat că forţele mă cam părăsesc”. De luni de zile, cei ce au fost în Vatican au putut observa declinul fizic al Papei. Are nevoie de ajutor pentru a se deplasa, datorită durerilor articulare, dar şi concentrarea a devenit problematică pe timp îndelungat, datorită energiei care se consumă rapid. După un timp de odihnă mintea îi este la fel de ascuţită ca întotdeauna, dar nevoia de odihnă vine tot mai frecvent.
Se pare că Papa şi-a evaluat propria stare – cu umilinţă, în rugăciune şi fără menajamente – şi a conchis că nu mai poate răspunde solicitărilor. Decizia trebuie să fi fost una dureroasă, deoarece Papa Benedict avea încă unele proiecte dragi lui, de terminat: „reforma reformei” liturgice, încheierea Anului Credinţei, noua enciclică despre credinţă… Un om obişnuit cu siguranţă s-ar fi străduit să termine aceste câteva ultime proiecte, chiar dacă ştie că forţele îi sunt în scădere. Dar Papa Benedict al XVI-lea nu este un om obişnuit. A fost un pontificat al surprizelor. Cele mai importante anunţuri au venit fără fanfară, fără scurgeri de informaţii din timp. Când a fost vorba să acţioneze, Papa Benedict a fost mereu hotărât. Anunţul retragerii sale nu a făcut excepţie.
Aşa după cum au semnalat şi alţii, retragerea din funcţia de Papă nu este fără precedent. Dar nimic similar nu s-a mai întâmplat în această eră a comunicării instant. De acum înainte, de bine de rău, fiecare Pontif Roman va avea de înfruntat întrebarea când sau dacă intenţionează să se retragă. Generaţia Twitter va începe să pună întrebări ori de câte ori Papa va avea o criză de sănătate. (Este posibil să fii Papă dacă te lupţi cu cancerul în stare incipientă sau dacă ai probleme cu inima? Dacă vederea ţi-a scăzut?) Mai ameninţător, acelaşi fel de întrebări vor apărea când Papa va pierde din popularitate; presiunile politice asupra papalităţii vor creşte cu siguranţă.
Nu vă amăgiţi: mass-media va remarca cu surprindere faptul că următorul Papă, oricine ar fi, este „conservator” pe teme de doctrină, deoarece susţine învăţăturile perene ale Bisericii pe teme precum preoţia pentru bărbaţi sau demnitatea vieţii umane. Media seculară nu poate fi făcută să înţeleagă că orice candidat plauzibil la papalitate este „conservator” implicit, din moment ce papabilul trebuie să fie catolic credincios. Într-o lume necredincioasă, obişnuită cu judece toate neînţelegerile în termeni politici, nu se poate înţelege faptul că Episcopul Romei nu are autoritate personală la discreţie în probleme de doctrină: el poate să înveţe doar ceea ce Biserica învaţă. Aşa că presiunea asupra noului Papă va începe din chiar ziua alegerii lui: media va cere schimbări radicale şi îl va ataca atunci când se va vedea că nu corespunde acestor aşteptări. Papa Benedict a îndurat astfel de presiuni aproape opt ani şi nu s-a înclinat niciodată în faţa lor. Dar ostilitatea principalelor canale media cu siguranţă şi-a făcut simţită efectul, după cum va fi resimţită şi de Succesorii lui.
Privind înapoi, vedem că Papa Benedict şi-a pregătit propria plecare. Dacă a contemplat ideea retragerii de luni de zile, după cum susţine fratele lui, este mai simplu de înţeles de ce a convocat două Consistorii cu creare de Cardinali într-un singur an! A dorit să asigure balanţa cuvenită în cadrul Colegiului Cardinalilor, adică între cei care îi vor alege Succesorul. A ales să coboare doar acum de pe tronul papal pentru ca, fără îndoială, să nu îi lase Succesorului povara prea multor sarcini pe care el însuşi nu a putut să le finalizeze. Aşa că acum Papa Benedict ne-a lăsat şi nouă, credincioşilor, o sarcină. Trebuie să înghiţim ştirea retragerii lui, câteva zile să o digerăm. Apoi vine Miercurea Cenuşii, şi cu toţii trebuie să intrăm într-un timp al rugăciunii şi postului pentru binele Bisericii, în special pentru tărie pentru Succesorul Papei Benedict. (editorial semnat de Phil Lawler pe CatholicCulture)
