Ziua liturgică

Ziua de 6 ianuarie 2026 în calendarul liturgic.
Vedeţi şi ziua de ieri sau de mâine. Informaţii preluate via Ercis.ro pentru partea latină.

Pentru ritul latin

† EPIFANIA DOMNULUI; Sf. Andrei Corsini, ep.
Is 60,1-6; Ps 71; Ef 3,2-3a.5-6; Mt 2,1-12
Gloria Domnului răsare deasupra ta
Toate neamurile pământului te vor adora pe tine, Doamne.
Este revelat acum: păgânii sunt împreună părtaşi ai promisiunii.
Am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să ne închinăm lui.

LECTURA I
Gloria Domnului răsare deasupra ta.
Citire din cartea profetului Isaia 60,1-6
Ridică-te, luminează-te, Ierusalime, căci lumina ta vine şi gloria Domnului răsare deasupra ta! 2 Căci, iată, întunericul va acoperi pământul şi bezna, popoarele! Dar peste tine va răsări Domnul şi gloria lui se va vedea deasupra ta. 3 Vor umbla neamuri la lumina ta şi regi, în strălucirea zorilor tale. 4 Ridică-ţi ochii împrejur şi priveşte: toţi se adună şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt purtate pe braţe. 5 Atunci vei vedea şi te vei lumina; îţi va bate inima şi se va lărgi, pentru că belşugul mării se va întoarce la tine şi bogăţiile neamurilor vor veni la tine. 6 Vei fi învăluită de o mulţime de cămile, de cămile tinere din Madian şi din Efa; toţi din Saba vor veni şi vor aduce aur şi tămâie şi vor aduce laude Domnului.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 71(72),1-2.7-8.10-11.12-13 (R.: cf. 11)
R.: Toate neamurile pământului te vor adora pe tine, Doamne.

1 Dumnezeule, dăruieşte-i regelui judecăţile tale
şi înzestrează-l pe fiul regelui cu dreptatea ta!
2 Şi el va judeca poporul tău cu dreptate
şi pe săracii tăi cu nepărtinire. R.

7 În zilele lui, va înflori dreptatea şi multă pace,
până când va fi luna.
8 El va domni de la o mare la alta,
şi de la Râu până la marginile pământului. R.

10 Regii din Tarşiş şi ai insulelor vor oferi daruri,
regii din Seba şi din Saba îşi vor aduce tributul.
11 Toţi regii se vor prosterna înaintea lui,
toate popoarele îl vor sluji. R.

12 El îi va elibera pe săracul care strigă
şi pe sărmanul care nu are ajutor.
13 Va avea milă de cel sărac şi de cel sărman
şi va mântui sufletele sărmanilor. R.

LECTURA A II-A
Este revelat acum: păgânii sunt împreună părtaşi ai promisiunii.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 3,2-3a.5-6
Fraţilor, poate aţi auzit de economia harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată pentru voi: 3a prin revelaţie, mi-a fost făcut cunoscut misterul 5 care nu a fost cunoscut fiilor oamenilor din celelalte generaţii aşa cum este revelat acum sfinţilor săi apostoli şi profeţi prin Duhul: 6 că păgânii sunt împreună-moştenitori, formează un singur trup şi sunt împreună părtaşi ai promisiunii, în Cristos Isus, prin evanghelie.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 2,2b
(Aleluia) Am văzut la răsărit steaua lui şi am venit să ne închinăm Domnului. (Aleluia)

EVANGHELIA
Am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să ne închinăm lui.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 2,1-12
După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii în zilele lui Irod, regele, iată că au ajuns la Ierusalim nişte magi din Răsărit 2 şi întrebau, spunând: "Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm". 3 Auzind aceasta, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. 4 Adunându-i pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, a căutat să afle de la ei unde avea să se nască Cristos. 5 Ei i-au spus: "În Betleemul Iudeii, căci aşa este scris de profet: 6 «Şi tu, Betleem, pământ al lui Iuda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre cetăţile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieşi stăpânitorul care va păstori poporul meu, Israel»". 7 Atunci Irod, chemându-i pe magi în secret, a aflat de la ei timpul precis când li s-a arătat steaua. 8 Şi, trimiţându-i la Betleem, le-a spus: "Mergeţi şi informaţi-vă cu exactitate despre copil şi, când îl veţi fi găsit, făceţi-mi cunoscut şi mie ca să merg şi eu să-l ador!" 9 După ce l-au ascultat pe rege, au plecat, şi iată că steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea înaintea lor până când, venind, s-a oprit deasupra locului unde era copilul. 10 Când au văzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare. 11 Şi, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă. 12 După ce li s-a revelat în vis să nu se mai întoarcă la Irod, au plecat pe alt drum în ţara lor.

Cuvântul Domnului

Pentru ritul bizantin

BOTEZUL DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU ISUS HRISTOS ÎN IORDAN (EPIFANIA; BOBOTEAZA). EvU Mc 1,9-11; Lit Sf Ioan Gură de Aur; Antifoane.
Ap Tit 2,11-14;3,4-7; Ev Mt 3,13-17. Sfinţirea cea mare a apei: Ap 1Cor 10,1-4; Ev Mc 1,9-11.

Tit 2,11-14;3,4-7: Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor,  Învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie;  Şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Isus,  Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune.  Iar când bunătatea şi iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat,  El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Spiritului Sfânt,  Pe Care L-a vărsat peste noi, din belşug, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru,  Ca îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem, după nădejde, moştenitorii vieţii celei veşnice. 

Mt 3,13-17: În acest timp a venit Isus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.  Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?  Şi răspunzând, Isus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.  Iar botezându-se Isus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Spiritul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El.  Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit".