Ziua liturgică

Ziua de 9 mai 2026 în calendarul liturgic.
Vedeţi şi ziua de ieri sau de mâine. Informaţii preluate via Ercis.ro pentru partea latină.

Pentru ritul latin

Ss. Isaia, profet; Pahomie, pustnic
Fap 16,1-10; Ps 99; In 15,18-21
Treci în Macedonia, ajută-ne!
Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului! (sau Aleluia.)
Nu sunteţi din lume, ci eu v-am ales din lume.

LECTURA I
Treci în Macedonia, ajută-ne!
Citire din Faptele Apostolilor 16,1-10
În zilele acelea, Paul a ajuns la Derbe şi la Listra. Şi era acolo un discipol al cărui nume era Timotei, fiul unei evreice credincioase; tatăl lui era grec. 2 Fraţii din Listra şi Iconiu dădeau bună mărturie despre el. 3 Voindu-l să vină cu el, Paul l-a luat şi l-a circumcis din cauza iudeilor care erau în acele locuri, căci toţi ştiau că tatăl său era grec. 4 Când treceau prin cetăţi, îi învăţau să ţină deciziile luate de apostolii şi de prezbiterii din Ierusalim. 5 Astfel, Bisericile se întăreau în credinţă şi creşteau în număr din zi în zi. 6 Apoi au străbătut Frigia şi ţinutul Galaţiei, pentru că au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească cuvântul în Asia. 7 Când au ajuns la hotarele Misiei, au încercat să meargă în Bitinia, dar Duhul lui Isus nu i-a lăsat. 8 Atunci, au trecut prin Misia şi au coborât la Troas. 9 În timpul nopţii, Paul a avut o viziune: un bărbat macedonean stătea în picioare şi îl ruga: "Treci în Macedonia, ajută-ne!" 10 După ce am avut viziunea, am căutat să plecăm îndată în Macedonia, convinşi că Dumnezeu ne-a chemat să le predicăm evanghelia.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 99(100),2.3.5 (R.: 1)
R.: Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului!
sau:
Aleluia.

2 Slujiţi Domnului cu bucurie,
veniţi înaintea lui cu strigăte de veselie! R.

3 Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu!
El ne-a făcut, ai lui suntem,
poporul lui şi turma păşunii sale. R.

5 Căci Domnul este bun,
îndurarea lui ţine pe vecie
şi fidelitatea lui, din generaţie în generaţie. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Col 3,1
(Aleluia) Dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu! (Aleluia)

EVANGHELIA
Nu sunteţi din lume, ci eu v-am ales din lume.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 15,18-21
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Dacă lumea vă urăşte, să ştiţi că pe mine m-a urât înainte de voi! 19 Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ceea ce îi este propriu, dar pentru că nu sunteţi din lume, ci eu v-am ales din lume, pentru aceasta vă urăşte lumea. 20 Amintiţi-vă cuvântul pe care vi l-am spus: «Nu este sclavul mai mare decât stăpânul său!» Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi; dacă au păzit cuvântul meu, îl vor păzi şi pe al vostru. 21 Însă toate acestea vi le vor face din cauza numelui meu, pentru că nu-l cunosc pe cel care m-a trimis".

Cuvântul Domnului

Pentru ritul bizantin

Sf. pf. Isaia (sec. VIII îHr.); Sf. m. Hristofor (sec. III).
Ap Fap 12,1-11; Ev In 8,31-42.

Fap 12,1-11: Şi în vremea aceea, regele Irod (Agripa) a pus mâna pe unii din Biserică, ca să-i piardă.  Şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.  Şi văzând că este pe placul iudeilor, a mai luat şi pe Petru, (şi erau zilele Azimelor)  Pe care şi prinzându-l l-a băgat în temniţă, dându-l la patru străji de câte patru ostaşi, ca să-l păzească, vrând să-l scoată la popor după Paşti.  Deci Petru era păzit în temniţă şi se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el, de către Biserică.  Dar când Irod era să-l scoată afară, în noaptea aceea, Petru dormea între doi ostaşi, legat cu două lanţuri, iar înaintea uşii paznicii păzeau temniţa.  Şi iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini.  Şi a zis îngerul către el: Încinge-te şi încalţă-te cu sandalele. Şi el a făcut aşa. Şi i-a zis lui: Pune haina pe tine şi vino după mine.  Şi, ieşind, mergea după înger, dar nu ştia că ceea ce s-a făcut prin înger este adevărat, ci i se părea că vede vedenie.  Şi trecând de straja întâi şi de a doua, au ajuns la poarta cea de fier care duce în cetate, şi poarta s-a deschis singură. Şi ieşind, au trecut o uliţă şi îndată îngerul s-a depărtat de la el.  Şi Petru, venindu-şi în sine, a zis: Acum ştiu cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scos din mâna lui Irod şi din toate câte aştepta poporul iudeilor. 

In 8,31-42: Deci zicea Isus către iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei;  Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.  Ei însă I-au răspuns: Noi suntem sămânţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veţi fi liberi?  Isus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului.  Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în veac.  Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr.  Ştiu vă sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că cuvâtul Meu nu încape în voi.  Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu, iar voi faceţi ceea ce aţi auzit de la tatăl vostru.  Ei au răspuns şi I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Isus le-a zis: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.  Dar voi acum căutaţi să Mă ucideţi pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta.  Voi faceţi faptele tatălui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu.  Le-a zis Isus: Dacă Dumnezeu are fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.