Vedeţi şi ziua de ieri sau de mâine. Informaţii preluate via Ercis.ro pentru partea latină.
Pentru ritul latin
SS. BENEDICT, abate, patron al Europei; Olga, reginăProv 2,1-9; Ps 33; Mt 19,27-29
Pleacă-ţi inima spre înţelegere!
Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul!
Voi, care m-aţi urmat, veţi primi însutit şi veţi moşteni viaţa veşnică.

LECTURA I
Pleacă-ţi inima spre înţelegere!
Citire din cartea Proverbelor 2,1-9
Fiule, dacă primeşti cuvintele mele, şi păstrezi la tine poruncile mele, 2 dacă asculţi cu urechea înţelepciunea şi dacă-ţi pleci inima spre înţelegere, 3 ba, mai mult, dacă vei striga după pricepere şi dacă-ţi vei înălţa glasul după înţelegere, 4 dacă o vei căuta ca pe argint şi dacă te vei interesa ca de comori, 5 atunci vei pricepe teama de Domnul şi vei afla cunoaşterea lui Dumnezeu. 6 Căci Domnul dă înţelepciunea, din gura lui ies cunoaşterea şi înţelegerea. 7 El rezervă pentru cei drepţi succesul, este scut pentru cei care umblă în neprihănire. 8 Păzeşte căile judecăţii şi ocroteşte drumul celor pioşi ai săi. 9 Atunci vei pricepe dreptatea şi judecata, nepărtinirea, pe orice cale a binelui.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 33(34),2-3.4-5.6-7.8-9.10-11 (R.: 9a);
R.: Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul!
2 Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice timp,
lauda lui va fi fără încetare în gura mea.
3 Să se laude sufletul meu în Domnul!
Să audă cei umili şi să se bucure! R.
4 Preamăriţi-l pe Domnul împreună cu mine,
să înălţăm numele lui împreună!
5 L-am căutat pe Domnul şi el mi-a răspuns
şi m-a eliberat de orice teamă. R.
6 Priviţi la el şi veţi fi luminaţi
şi feţele voastre nu se vor acoperi de ruşine!
7 Acest sărac a strigat şi Domnul l-a ascultat
şi l-a scăpat din toate strâmtorările sale. R.
8 Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el
şi-i scapă din primejdie.
9 Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul,
fericit omul care îşi caută refugiu în el! R.
10 Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii lui,
căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de el!
11 Bogaţii au sărăcit şi îndură foame,
dar cei care îl caută pe Domnul nu duc lipsă de nimic. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 5,3
(Aleluia) Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! (Aleluia)
EVANGHELIA
Voi, care m-aţi urmat, veţi primi însutit şi veţi moşteni viaţa veşnică.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 19,27-29
În acel timp, Petru, luând cuvântul, i-a zis lui Isus: "Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat! Deci care va fi partea noastră?" 28 Dar Isus le-a zis: "Adevăr vă spun că voi, care m-aţi urmat, la reînnoirea tuturor lucrurilor, când Fiul Omului va sta pe tronul gloriei sale, veţi sta şi voi pe douăsprezece tronuri, ca să judecaţi cele douăsprezece triburi ale lui Israel. 29 Şi oricine va fi părăsit case sau fraţi sau surori, sau tată sau mamă, sau soţie sau copii, sau ogoare pentru numele meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică".
Cuvântul Domnului

Pentru ritul bizantin
Sf. m. Eufemia.Ap Rom 9,1-5; Ev Mt 9,18-26.

Rom 9,1-5: Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conştiinţa mea în Spiritul Sfânt, Că mare îmi este întristarea şi necurmată durerea inimii. Căci aş fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru fraţii mei, cei de un neam cu mine, după trup, Care sunt israeliţi, ale cărora sunt înfierea şi slava şi legămintele şi Legea şi închinarea şi făgăduinţele, Ai cărora sunt părinţii şi din care după trup este Hristos, Cel ce este peste toate Dumnezeu, binecuvântat în veci. Amin!
Mt 9,18-26: Pe când le spunea acestea, iată un dregător, venind, I s-a închinat, zicând: Fiica mea a murit de curând dar, venind, pune mâna Ta peste ea şi va fi vie. Atunci Isus, sculându-Se, a mers după el împreună cu ucenicii. Şi iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui. Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă; Iar Isus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi s-a tămăduit femeia din ceasul acela. Isus, venind la casa dregătorului şi văzând pe cântăreţii din flaut şi mulţimea tulburată, a zis: Depărtaţi-vă, căci copila n-a murit, ci doarme. Dar ei râdeau de El. Iar după ce mulţimea a fost scoasă afară, intrând, a luat-o de mână, şi copila s-a sculat. Şi a ieşit vestea aceasta în tot ţinutul acela.

