Ce are de făcut laicul în ziua de azi?

29.11.2000, Roma (ZENIT) - „Cea mai profundă ameninţare pentru viitor nu este totalitarianismul schiţat de George Orwell în nuvela sa `1984`, ci autoritarianismul lipsit de raţiune şi de suflet descris de Aldous Huxley în cartea sa `Brave New World`”, a spus George Weigel, biograful american al Papei Ioan Paul al II-lea, „o lume a unei omeniri buimăcite; o lume a sufletelor fără alinare, fără pasiune, fără suferinţă, fără surprize sau dorinţe, într-un cuvânt, o lume fără dragoste”.

Weigel a adus una dintre notele cele mai sumbre la o masă rotundă care s-a desfăşurat marţi, în a patra zi a Congresului Catolicilor Laici, care a durat şase zile. Laici din şase ţări s-au adresat Congresului, despre domenii în care catolici sunt chemaţi să fie misionari.

Căsătoria şi familia

Anouk Meyer, o mamă franceză şi membră a Consiliului Pontifical pentru Laici, a deschis sesiunile, explicând faptul că „asemenea apostolilor în Evanghelie, soţii sunt trimişi în misiune de Cristos doi câte doi”. Legat de aceasta, soţii creştini au o dublă misiune: „de a-şi fi fideli unul altuia, şi de a-şi educa copiii”.

Meyer a spus că „iubirea dă întotdeauna roade” şi, într-adevăr, există cupluri „care nu sunt fertile, dar care au o imensă rodnicie spirituală”. Părinţii au misiunea de a fi „deşteptători”, a spus ea, încercând „să deschidă inimile copiilor lor faţă de Dumnezeu şi faţă de alţii”. Ea a adăugat: „Vocaţia la preoţie şi cea la căsătorie sunt căi complementare de a construi Biserica”.
„În familie, trăim experienţa de a fi unic, de a fi iubit pentru noi înşine”, a continuat Meyer, şi totuşi „familia nu ne dezvoltă într-un mod izolat, ci orientat spre ceilalţi”. Astfel, a spus ea, „misiunea în căsătorie şi familie constă în generarea zi după zi a misterelor de bucurie, de durere şi de mărire ale rozarului vieţii, spunând `da` lui Dumnezeu, iubirii, vieţii”.

Munca şi economia

Globalizarea economiei (şi introducerea noilor tehnologii) aduce noi provocări misiunii laicilor într-o lume transformată de muncă. Aceste subiecte au fost abordate de Rafael Serrano Castro, secretar general al Apostolatului Laicilor din Madrid.

Această nouă situaţie a fragmentării şi a lipsei locurilor de muncă, a avertizat Serrano, a cauzat „diviziuni şi confruntări între muncitori, deteriorarea relaţiilor umane, neîncredere şi competiţie în afaceri, şi creşterea xenofobiei”.

Potrivit lui Serrano, misiunea laicilor constă în umanizarea muncii în economia globală. Aceasta implică, a spus el, „restabilirea centralităţii unei munci culturale care să faciliteze generarea unui individ social cu voinţa şi dorinţa de a construi o societate diferită, cu principii etice, care îi are în vedere pe cei mai slabi”.

Serrano crede că promovarea unei „spiritualităţi a muncii” este decisivă, ea „începe cu experienţa întâlnirii cu Dumnezeu” şi oferă „un mod de a fi, de a simţi, de a trăi viaţa muncitorului, până acolo încât să fim capabili să experimentăm efortul nostru ca pe un har care ne permite să cooperăm cu Dumnezeu şi cu ceilalţi la crearea unei lumi mai fraterne”.

Sărăcia

Fondatorul Comunităţii Sant`Egidio, Andrea Riccardi, a spus: „Un mare semn al noutăţii vieţii în lumea noastră contemporană este iubirea creştină pentru cei săraci”. Riccardi a observat că secolul trecut a fost „cel mai secularizat din istorie”. Totuşi el l-a clasificat ca pe „secolul martiriului”, în care laici „nu s-au temut să îşi piardă viaţa din iubire pentru cei săraci”.

„Pentru laicii creştini, săracii sunt, înainte de toate, oameni”, a adăugat el. „Ideologizarea problemei sărăcie ne poate distanţa de contactul direct şi personal cu săracii. De fapt, contactul direct cu săracii este un eveniment important în viaţa spirituală a unui creştin. Cel care nu îl vede de aproape pe sărac, va înţelege probabil puţin despre oameni şi iubire”.

Printre diferitele forme de sărăcie, Riccardi a menţionat războiul, văzut în ultimul secol de Papi ca „ucideri inutile”. „Nu ar trebui laicii să se întrebe tot mai mult dacă ei nu trebuie să realizeze un miracol al păcii?” a întrebat el.

Educaţia şi universităţile

Nikolaus Lobkowicz, fondator al Universităţii Catolice din Eischtatt, a reamintit bucuria pe care a simţit-o când a citit constituţia dogmatică a Conciliului Vatican II, „Lumen Gentium”. Acest document clarifică faptul că laicii, inclusiv cei căsătoriţi, ca şi el, au o vocaţie. De aceea, profesorul german consideră straniu faptul că „acest text al Conciliului, care este atât de important pentru noi, laicii, cauzează efectul opus faţă de cel dorit”, mulţi laici confundând sarcinile lor cu cele ale preoţilor.

În domeniul educaţiei, Lobkowicz vede universitatea ca pe un câmp privilegiat pentru misiunea laicilor, ca pe o „şcoală în care profesorii lucrează la frontierele cele mai avansate ale dezvoltării învăţământului, şi în care studenţii îşi asumă o profesie în virtutea a ceea ce învaţă în universitate”.
Prima sarcină a unui creştin în universitate este de a fi un bun profesor sau cercetător, a spus el. Totuşi, creştinul trebuie să îşi vadă întreaga sa realitate „cu ochii lui Cristos”, adică „cu iubirea pe care ne-a cerut-o Cristos, având în minte învăţăturile Bisericii”, a spus Lobkowicz.

„Legat de aceasta, mă gândesc adesea la cuvintele Sfântului Pavel din prima Epistolă către Tesaloniceni: `Încercaţi-le pe toate, dar alegeţi ceea ce este de valoare`”, a adăugat el. „Încă nu am învăţat cu adevărat ce înseamnă acest `încercaţi`”, deoarece atitudinea de suspiciune temătoare a făcut loc unei acceptări necritice a oricărei noutăţi. Creştinii care lucrează în universităţi, în special în ţările dezvoltate, trebuie să privească dincolo de relativism pentru a vedea adevărul şi pentru a-i face şi pe alţii să îl vadă.

Politica

Apărarea democraţiei autentice a devenit un angajament important căruia trebuie să îi facă faţă catolicii implicaţi în viaţa publică, a spus George Weigel, membru şi fost director al Centrului de Etică şi Politică Publică, din Washington, D.C. Potrivit spuselor lui Weigel, autor al „Mărturiei de speranţă”, este necesar să ascultăm chemarea Papei adresată acum cinci ani la Naţiunile Unite, de a accepta „riscul libertăţii”, bazate pe „drepturi umane inalienabile, înrădăcinate în natura persoanei” şi reflectate în „legea morală universală”.

„Sarcina laicilor pe arena politică este de a insista ca libertatea să însemne a face lucrurile `aşa cum trebuie`, şi nu `aşa cum îţi place`”, a spus Weigel. La zece ani după căderea blocului comunist, o idee greşită despre libertate pune în pericol democraţiile actuale, a avertizat el. „Societatea liberă va rămâne liberă doar dacă virtuţile necesare libertăţii sunt vii, în şi între comunităţile politice”.

Weigel a arătat ceea ce el numeşte simptome evidente ale problemelor democraţiei: „uzurparea juridică a politicii” care conduce la acceptarea politicilor anti-life cum sunt avortul şi eutanasia, şi „redefinirea căsătoriei”. În viitor, a avertizat el, marea ameninţare pentru democraţie poate veni de la biogenetică, dacă nu este călăuzită de etică.

Comunitatea eclesială

Pat Jones, de la Caritas Anglia şi Ţara Galilor (CAFOD), şi membră al Consiliului Pontifical pentru Laici, a încheiat seria de discursuri referindu-se la una dintre noutăţile care au rezultat din Conciliul Vatican II: marea prezenţă a laicilor în viaţa internă a Bisericii.

Ea a spus că laicii trebuie să aducă „noutate în viaţa Bisericii, construind viitorul ei”, mulţumită experienţei pe care au dobândit-o prin educaţia şi prin drumul lor profesional. Păstorii au nevoie de experienţa laicilor în sectoare în care clerul nu poate fi prezent, a adăugat ea.