Viitorul Bisericii din Siberia depinde de laici
15.12.2000, Roma (ZENIT) - Siberia este cea mai clară dovadă a dependenţei Bisericii Catolice de iniţiativa şi contribuţia laicilor, a declarat Episcopul Jerzy Mazur, Administrator Apostolic al Siberiei de Est. „O situaţie precum cea din Siberia de Est schimbă modelul Bisericii în relaţie cu Vestul”, a declarat el pentru VID, serviciul de ştiri al comunităţilor religioase din Roma. „La noi, parohiile nu se închid ci, mai degrabă, se deschid spre exterior şi laicii au un rol de primă importanţă”.
Administraţia Apostolică din Siberia de Est este, din punct de vedere geografic, cea mai mare Dieceză catolică din lume. Ea se întinde pe o suprafaţă de 10 milioane de kilometri pătraţi, o arie mai mare decât SUA. Doar în Irkutsk, sediul central, există peste un milion de locuitori, dintre care 50.000 sunt botezaţi catolici. Pe 8 septembrie ei au primit înapoi Catedrala, transformată de regimul comunist în sală de concerte.
„Primul meu obiectiv pastoral este formarea laicilor”, a spus Episcopul Mazur. „Experienţa pe care am acumulat-o în alte părţi ale lumii, precum Africa sau Bielorusia, m-a învăţat că Evanghelia trebuie inculturată, şi că oamenii trebuie formaţi prin cateheză şi prin viaţa de familie”.
În cele două Siberii există un milion de catolici, majoritatea fiind exilaţi sau copii ai unor exilaţi germani, polonezi, ucrainieni sau de alte naţionalităţi. Populaţia totală este de 25 de milioane de locuitori, răspândiţi pe 12 milioane de kilometri pătraţi. Câţiva preoţi au încercat să îi ajute acum 10 ani, dar au fost nevoiţi să activeze clandestin.
„Laicul bine format este viitorul Bisericii”, a subliniat Episcopul Mazur. El crede că parohia este locul un „trebuie să ne întâlnim, să ne pregătim, să ne formăm, să studiem conţinutul credinţei în profunzime, dar mai apoi parohia trebuie să iasă afară, să privească în exterior, să facă faţă provocărilor relaţiilor cu lumea, să întâmpine problemele sociale”.
Referindu-se la Siberia de Est, Episcopul Mazur a spus că provocările încep cu faptul de a şti „cum să fi pregătit pentru dialogul ecumenic şi interreligios, deoarece populaţia este majoritar ortodoxă”. Mai mult, în imensa Dieceză siberiană mai există şi „imigranţi chinezi, a căror prezenţă constituie o încercare a abilităţii noastre de evanghelizare”.
