Jubileul văzut ca un semn de „reînnoită primăvară” pentru Biserică
14.01.2001, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea nu are nici o îndoială: Jubileul a fost „un semn mare şi memorabil” al unei „reînnoite primăveri”. Sfântul Părinte a descris Jubileul în aceşti termeni astăzi la amiază, când s-a întâlnit cu miile de pelerini adunaţi în Piaţa San Pietro pentru a se ruga Angelus. Înainte de recitarea rugăciunii, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut o scurtă evaluare a Anului Sfânt, care s-a încheiat în 6 ianuarie. „Jubileul, care tocmai s-a încheiat, a fost un fel de semn mare şi memorabil pentru Biserică”, a spus el, „un an în care, ca la nunta din Cana, Cristos a schimbat apa sărăciei noastre spirituale în vin generos de reînnoire şi angajament”.
Sfântul Părinte a confirmat de fapt una dintre convingerile care l-au inspirat cel mai profund încă de la începutul pontificatului său. „Biserica a putut să experimeteze semnele unei reînnoite primăveri, inspirate de Conciliul ecumenic Vatican II, după care a început un fel de pregătire imediată pentru Marele Jubileu al Anului 2000, în cel mai larg sens al termenului”, a spus el. Această reînnoire eclesială, începută de către Papa Ioan al XXIII-lea, şi care a culminat în Anul Sfânt, a fost planificată de Papa Ioan Paul al II-lea în primele trei secţiuni ale primei sale Enciclice, `Redemptor Hominis`.
În evaluarea sa făcută Anului Sfânt, Papa a fost preocupat de eveniment la un nivel mai profund: „Anul Sfânt a deschis multe inimi la speranţă, şi a luminat drumul lumii cu lumina lui Cristos”. El a adăugat: „Acum că Jubileul s-a încheiat, ne-am reluat drumul obişnuit cu un nou dinamism, aţintindu-ne ochii mai mult ca niciodată pe faţa Domnului, cum am scris în Scrisoarea Apostolică `Novo Millennio Ineunte`”.
Acest nou dinamism al creştinilor nu ar fi avut loc fără intervenţia Fecioarei Maria, a spus Papa. În acest timp de trecere de la al doilea la al treilea mileniu, „Inima ei Neprihănită s-a arătat a fi un refugiu sigur pentru atât de mulţi dintre copiii săi”, a spus Papa Ioan Paul al II-lea. Acest lucru l-a subliniat Papa în timpul pelerinajului său la Fatima, unde i-a beatificat pe cei doi păstoraşi vizionari, şi a cerut dezvăluirea aşa-numitului al treilea secret. Aceeaşi convingere explică actul de consacrare prin care a pus omenirea celui de al treilea mileniu în mâinile Mariei în timpul Jubileului Episcopilor, în toamna trecută.
„Nouă, bărbaţi şi femei, care privim cu încredere spre noul mileniu, Maica lui Cristos ne repetă acum invitaţia adresată servitorilor de la nunta din Cana: `Faceţi tot ce vă spune El`”, a îndemnat succesorul lui Petru. „Cu aceste cuvinte, Fecioara pare că vrea să ne ceară să nu ne temem de limitele şi eşecurile care uneori marchează experienţa noastră ca indivizi, familii, şi comunităţi eclesiale şi civile”, a adăugat el. „Maria ne îndeamnă să nu permitem să fim înfrânţi de păcat, care ne fură încrederea în noi şi în ceilalţi. Ceea ce contează este ceea ce Cristos ne spune; având încredere în El, va asculta întotdeauna invocaţia noastră neîncetată”.