Cuba impune sancţiuni împotriva medicamentelor de provenienţă catolică
16.01.2001, Havana (CWNews) - Liderii catolici din Cuba au denunţat o campanie lansată de autorităţile medicale cubaneze prin care se încearcă să se blocheze accesul cubanezilor la medicamente ce provin de la organizaţia Caritas a Bisericii Catolice.
În conformitate cu o ştire publicată de “Cuba Prensa Libre”, o agenţie de ştiri independentă, Ministerul Sănătăţii Publice a interzis medicilor din Aguada de Pasajeros, localitate aflată la sud de Cienfuegos, să prescrie pacienţilor medicamentele necesare care ar putea fi furnizate de către Caritas. “Orice medic care prescrie medicamente de la Biserica Catolică va fi pedepsit în mod sever”, a spus Gilberto Ramos, responsabilul municipal cu problemele de sănătate, la o întâlnire recentă cu lucrătorii din sectorul medical.
Caritas-ul livrează medicamente donate de către organizaţiile catolice din Statele Unite şi din ţările europene, care nu sunt disponibile în Cuba decât dacă sunt plătite în dolari.
Conform agenţiei “Cuba Prensa Libre”, medicul de familie Osvaldo Naranjo Paz a fost ameninţat recent cu aplicarea de sancţiuni pentru că a ajutat Caritas-ul în distribuirea de medicamente.
