Ortodoxia nu face eforturi pentru a amâna vizita Papei în Ucraina
23.01.2001, Vatican (CWNews) - Vaticanul informează că planurile pentru vizita Papei în Ucraina din iunie a.c. se desfăşoară conform programului, în ciuda ştirilor conform cărora unii lideri ortodocşi doresc o amânare.
Au circulat în Roma relatări potrivit cărora Biserica Ortodoxă Ucrainiană – cea mai mare Biserică creştină din această ţară, cu 7.500 de parohii – i-ar fi cerut Papei Ioan Paul al II-lea să-şi amâne vizita până când relaţiile dintre Bisericile Ortodoxă şi Catolică vor deveni mai cordiale. Purtătorul de cuvânt al Papei, Joaquin Navarro-Valls, le-a spus însă reporterilor că nici o astfel cerere nu a parvenit la Vatican. „N-am primit nici un astfel de mesaj”, a spus el.
Biserica Ortodoxă din Ucraina s-a scindat în ultimul deceniu în diverse grupări care revendică supremaţia. Biserica Ortodoxă Ucrainiană, gruparea cea mai numeroasă, ţine de Patriarhia Ortodoxă Rusă a Moscovei. Celelalte două grupări ortodoxe din Ucraina sunt „Patriarhia de Kiev”, condusă de Mitropolitul Filaret, cu circa 2.000 de parohii, şi Biserica Ortodoxă Autocefală din Ucraina, cu circa 1.000 de parohii, care se află mai ales în partea răsăriteană a ţării. Nici una dintre grupări nu este larg recunoscută de către celelalte grupări ale Bisericii Ortodoxe. Conflictele dintre credincioşii ortodocşi au complicat considerabil configuraţia ecumenică din Ucraina.
Patriarhia Moscovei s-a plâns mereu cu privire la rolul Bisericii Catolice Ucrainene. În ultimele săptămâni, surse de la Moscova au indicat că Patriarhia este preocupată şi de faptul că Papa Ioan Paul al II-lea ar putea da legitimitate liderilor ortodocşi rivali din Ucraina, vizitându-i în cursul călătoriei sale din luna iunie.
Navarro-Valls a înlăturat astfel de griji, subliniind faptul că „în timpul vizitei sale pastorale, Papa se va întâlni cu catolicii ucraineni”. O altă sursă din Vatican a explicat că: „Papa este conştient de sensibilităţile ortodoxe cu privire la aceste aspecte, şi va fi atent să nu ofenseze nici una dintre grupările religioase din Ucraina”.
În orice caz, a spus Navarro-Valls reporterilor, în 22 ianuarie, „călătoria se va desfăşura aşa după cum a fost programat”.
