În Slovacia disputa ortodocşi – greco-catolici este rezolvată
01.02.2001, Vatican (ZENIT) - Radio Vatican informează că Bisericile Ortodoxă şi Greco-Catolică din Slovacia au ajuns la o înţelegere privind împărţirea clădirilor, a şcolilor şi a pământurilor. Această înţelegere deschide drumul spre soluţionarea vechii probleme a proprietăţilor confiscate atunci când, după cel de-al doilea război mondial, ţara a intrat sub control sovietic.
Episcopul greco-catolic de Presov, cel mai înalt reprezentant al catolicilor de rit bizantin, şi Mitropolitul Nicolai al Bisericii Ortodoxe Slovace, au semnat un document în care cad de acord asupra împărţirii proprietăţilor. Conform acestui document, ambele Biserici renunţă la pretenţiile asupra clădirilor şi terenurilor de pământ, în schimbul unor compensaţii de la stat.
Printre altele, înţelegerea se referă şi la peste 400 de lăcaşuri de cult, care au fost confiscate de la Biserica Greco-Catolică. Statul va compensa fiecare dintre Biserici cu peste un milion de dolari. Atât Biserica Greco-Catolică cât şi cea Ortodoxă sunt de acord să renunţe la orice pretenţie ulterioară asupra şcolilor şi a pământurilor care sunt acum în proprietatea statului.
Regimul totalitar din 1950 a obligat Biserica Greco-Catolică să intre în cadrul Bisericii Ortodoxe. Disputele între Biserici asupra proprietăţilor durează încă din 1989.
