Parastas Ecumenic la Cluj-Napoca
05.02.2001, Cluj-Napoca (Viaţa Cultelor) - La 3 decembrie 2000, în capela amenajată la subsolul locuinţei călugărilor bazilieni din Cluj-Napoca (din strada Gh. Lazăr, 20), Pr. Silvestru Augustin Prunduş, împreună cu alţi preoţi greco-catolici, a oficiat un parastas solemn, la cererea prietenului său din anii de temniţă comunistă, Părintele Arhimandrit Dosoftei Florea, duhovnicul mânăstirii ortodoxe de maici Viforâta, din comuna Aninoasa, judeţul Dâmboviţa.
Arhimandritul îi trimisese cu câteva zile în urmă un pomelnic cu numele a 14 „persoane cunoscute, trecute în lumea veşniciei, care au militat pentru unitatea Sfintei Biserici creştine, dezbinată şi fărâmiţată de `forţa întunericului` în decursul anilor”. Aceştia sunt: Mitropolitul Visarion Puiu al Basarabiei, Mitropolitul Nifon Criveanul al Olteniei, Arhimandriţii Daniile Ciubotarul şi Teodosie Bonteanu, Pr. Gamaliel Vaida, stareţ al mânăstirii Cozia (ortodocşi), Cardinal Iuliu Hossu, Episcopii Ioan Ploscaru, Iuliu Hirţea, Vasile Aftenie, Ioan Dragomir, Vasile Hossu, Pr. Iustin Sabău (greco-catolici), Pr. Dumitru Pascal şi Pr. Iosif Bonţiu (romano-catolici). „Pe toţi aceştia i-am cunoscut şi am fost în comuniune spirituală cu dânşii – îi scria Arhim. Dosoftei Părintelui Silvestru – iar acum, ca o datorie de conştiinţă, vreau să le trimit în lumea veşniciei, prin mijlocirea Prea Cuvioşiei voastre, adânca mea recunoştinţă şi să le cer odihna veşnică în împărăţia cerească. Pentru pomenire şi alte lucruri trebuitoare vă trimit cele de cuviinţă. Vă mulţumesc mult pentru osteneală şi rămân în dragoste frăţească în Iisus Cristos.”
Într-o „Evocare ecumenică” pe care o semnează în „Vestitorul” (nr. 8/92 din 27 ianuarie 2001), publicaţia Episcopiei greco-catolice de Oradea, Pr. Silvestru A. Prunduş retrăieşte câteva momente din anii de detenţie. „Cu toată grozăvia tratamentului la care eram supuşi, am avut totuşi adevărată binecuvântare revărsată de Dumnezeu peste noi, prin mijlocirea Maicii Domnului şi a sfinţilor noştri protectori, trăire în spiritul Evangheliei”, scrie călugărul bazilian. Pr. Prunduş precizează că în locurile de suferinţă se aflau „persoane de diferite etnii şi confesiuni: ortodocşi, catolici de rit bizantino-român sau romano-catolici, luterani, reformaţi şi chiar neoprotestanţi de diferite nuanţe, nelipsind … nici evreii şi musulmanii cu practicile lor religioase”. Sunt evocate astfel seara de Crăciun a anului 1960, petrecută în colonia de muncă Grădina din Balta Brăilei, şi Săptămâna Patimilor şi Sfintele Paşti ale anului 1961, din colonia Strâmba, din aceeaşi Baltă a Brăilei. Deţinuţii slăbiţi şi grav bolnavi, care au refuzat să mai iasă la muncă, fuseseră cazaţi într-o baracă, unde au pregătit, oarecum cu acordul tacit al conducerii coloniei, un concert de colinde. Concertul a fost susţinut atât în baraca proprie, cât şi în celelalte barăci. În mod uimitor, nu au urmat represalii din partea conducerii, dar participanţii la concert au fost împrăştiaţi curând în alte colonii.
În săptămânile Postului Mare din primăvara lui 1961, în colonia Strâmba s-au făcut reculegeri spirituale, întâi pentru preoţi, apoi pentru credincioşii care au cerut să participe, apoi preoţii ortodocşi şi cei catolici au hotărât să sărbătorească Săptămâna Patimilor şi Sfintele Paşti în concelebrare comună, cu excepţia tainei euharistice, pentru care nu aveau aprobarea ierarhilor lor. Preoţii au hotărât de asemenea ca după ieşirea din detenţie să militeze „pentru unitatea în credinţă” şi să încerce, atât unii, cât şi alţii, să-i determine pe ierarhii lor să procedeze la concelebrare comunitară. Între romano-catolici, căpetenia era Pr. Haidu Lender O.F.M., între greco-catolici Pr. Alexandru Raţ şi Pr. Silvestru A. Prunduş, între ortodocşi Pr. Dosoftei Florea şi Pr. Dascălu. Şi participanţii la evenimentul de la Strâmba au fost împrăştiaţi imediat după acesta în alte colonii, dar au plecat de acolo cu dorinţa vie de a realiza în libertate ceea ce au trăit în închisoare. „Păcat că ieşiţi în libertate propunerile şi angajamentele luate pentru a realiza dorinţa de unitate nu s-au continuat”, notează Părintele Prunduş, adăugând că optimismul trebuie păstrat, „căci atunci `când Dumnezeu voieşte, rânduiala firii se biruieşte`”.
