Papa Ioan Paul al II-lea bate din nou la uşa Atenei
20.02.2001, Atena (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea a cerut în mod oficial consimţământul liderului Bisericii Ortodoxe din Grecia pentru a vizita Atena ca pelerin şi şef de stat, informează surse catolice din această ţară. Prin Arhiepiscopul Paul Fouad Tabet, Nunţiu Apostolic în Grecia, Vaticanul a înmânat luni o cerere oficială către Hristodoulos, Arhiepiscopul ortodox al Atenei. În cerere, Sfântul Părinte menţionează speranţa sa de a putea efectua un pelerinaj pe urmele Sfântului apostol Pavel. Tonul scrisorii a fost gândit astfel încât să se evite orice confruntare cu membrii Ierarhiei ortodoxe, unii dintre aceştia nefiind de acord cu venirea Episcopului Romei în ţări ortodoxe.
Purtătoarea de cuvânt a Bisericii Catolice din Grecia, Maria Koutatzi, a arătat că scrisoarea exprimă dorinţa Pontifului de a efectua “o vizită ca pelerin la locurile pe unde a călătorit Apostolul Pavel”. Aceasta este o dorinţă pe care Papa şi-a exprimat-o în iunie 1999, într-o scrisoare despre pelerinajul jubiliar la locurile legate de istoria mântuirii. Papa nu vrea să meargă la Atena fără consimţământul Bisericii Ortodoxe, pentru că nu vrea să stârnească diviziuni. Guvernul grec i-a adresat deja Sfântului Părinte, în repetate rânduri, invitaţia oficială de a vizita Atena.
Papa Ioan Paul al II-lea ar putea călători la Atena la începutul lunii mai. Aceasta ar fi o etapă dintr-o călătorie în care el ar vrea să mai viziteze ca pelerin şi Siria şi Malta. Numărul de luni al ziarului atenian “Elefteotipia” a relatat că Hristodoulos ar fi gata să-şi dea acordul pentru o vizită de 24 de ore. Totuşi, Arhiepiscopul Atenei nu a confirmat aceste ştiri.
Aprobarea pentru vizita papală ar trebui să vină din partea Sfântului Sinod, un organism compus din 78 de membri ai Ierarhiei care conduce Biserica Ortodoxă Greacă. Acest Sinod este programat să se întrunească la începutul lunii martie Unii membri ai Sinodului se opun ferm la orice efort de vindecare a schismei de acum o mie de ani dintre Roma şi ortodoxie, care a fost provocată de dispute teologice, depăşite acum, şi de diferenţe conceptuale cu privire la primatul Episcopului Romei.
