Călătoria în Ucraina are caracter ecumenic, insistă Papa
10.04.2001, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea i-a trimis o scrisoare Mitropolitului Vladimir, conducătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainiene care ţine de Patriarhia Moscovei, în care accentuează faptul că această călătorie în Ucraina are caracter ecumenic. Scrisoarea i-a fost trimisă Mitropolitului din Kiev sâmbăta trecută, prin Cardinalul Roberto Tucci, cel care până acum era responsabil cu organizarea călătoriilor papale.
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Joaquin Navarro-Valls, nu a dat nici un detaliu privind conţinutul scrisorii. Dar sursele de informaţie au afirmat că Sfântul Părinte a accentuat caracterul ecumenic al viitoarei sale călătorii din 23-27 iunie a.c. în Ucraina.
Ştirile cu privire la scrisoare au coincis cu publicarea în revista catolică italiană “Famiglia Cristiana” a unui interviu cu Patriarhul Moscovei Alexei al II-lea. Acesta a cerut ca Papa să îşi amâne călătoria sa în Ucraina, reluându-şi criticile sale faţă de Biserica Catolică, acuzând-o de prozelitism.
Conform spuselor Patriarhului Alexei al II-lea, dacă Papa vrea să întreprindă noi paşi pentru apropierea şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre catolici şi ortodocşi, cel mai bun lucru pe care îl poate face este să îşi amâne vizita. De asemenea, liderul ortodox rus a insinuat că asupra lui s-au făcut presiuni pentru a accepta vizita Sfântului Părinte. “Dacă privim cu atenţie la vizitele pe care Papa le-a făcut deja, sau la planurile de a face altele în ţări de tradiţie ortodoxă, se poate vedea că autorităţile de stat au exercitat întotdeauna presiuni asupra Bisericilor Ortodoxe locale pentru a-şi asigura acordul lor”, a explicat Patriarhul Alexei al II-lea.
Vocea Patriarhului Moscovei s-a ridicat şi împotriva ortodocşilor care au ieşit de sub ascultarea sa prin schismă şi care arată o mai mare deschidere pentru dialogul ecumenic. Acesta este cazul Mitropolitului Filaret din Kiev, care a fost principalul oponent al Patriarhului Alexei al II-lea în Sfântul Sinod pentru ca în final să fie excomunicat de către Patriarhul rus şi redus la condiţia de laic. Ca răspuns, Filaret s-a autoproclamat Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ucrainiene. În acelaşi timp, el a reuşit să devină principalul purtător de cuvânt al liderilor politici ucrainieni.
Mai mult, câteva sute de parohii s-au constituit în “Biserica Ortodoxă Ucrainiană Autocefală”. Acest curent este inspirat de “ortodoxia catacombelor”, care nu a acceptat niciodată lucrurile impuse de regimul sovietic. Menţinându-şi centrele organizaţionale în străinătate, ea îl recunoaşte ca “îndrumător spiritual” pe Mitropolitul Konstantin, liderul Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Statele Unite, sprijinit discret de către însuşi Patriarhul din Constantinopol.
