După aprobarea eutanasiei urmează pastilele pentru sinucidere
20.04.2001, Amsterdam (LSN) - Ca şi când nu ar fi mulţumită că ţara sa a devenit prima care a legalizat eutanasia pentru bolnavii pe moarte, ministrul olandez al sănătăţii s-a declarat deschisă pentru permiterea folosirii de pastile pentru sinucidere de către persoanele în vârstă care sunt “sătule de viaţă”. “Nu sunt împotriva acestor pastile, atâta timp cât folosirea lor este suficient de atent reglementată astfel încât să fie permisă doar persoanelor foarte în vârstă care au trăit destul”, a declarat Els Borst pentru numărul de sâmbătă al publicaţiei NRC Handelsblad.
CNN informează că Borst a spus că această problemă nu ţine de ministerul sănătăţii, „dar se poate foarte bine ca ministrul de justiţie să spună: `Vreau să permit oamenilor să îşi pună capăt vieţii`”. Liderul Partidului Democrat Creştin olandez, Jaap de Hoop, a reacţionat la comentariile lui Borst, declarând: “Au trecut doar câteva zile de când a fost aprobată legea eutanasiei, şi deja ministrul vrea să meargă mai departe”.
