Un teolog analizează posibilitatea femeilor Cardinali
09.05.2001, Vatican (CWNews) - Într-un articol provocator publicat de săptămânalul italian Famiglia Cristiana, un teolog italian discută despre posibilitatea ca femeile să ajungă Cardinali. Autorul, Severino Dianich, aminteşte în articol că atunci când în 1150 s-a format Colegiul Cardinalilor, membrii erau Episcopi, preoţi şi diaconi. Deşi clasificarea s-a păstrat până astăzi, ea este mai mult onorifică. Din 1919 toţi Cardinalii trebuie să fie preoţi, iar din 1962, la cerinţa Papei Ioan al XXIII-lea, Cardinalii sunt de obicei Episcopi. (Preoţii care nu sunt Episcopi în momentul numirii lor în Colegiul Cardinalilor, sunt în general consacraţi Episcopi, deşi câţiva Cardinali au refuzat consacrarea episcopală.)
În articolul din Famiglia Cristiana se scrie că dacă un diacon poate fi Cardinal, şi dacă o femeie poate fi diacon, atunci există posibilitatea ca şi femeile să ajungă Cardinali. Ca şi Cardinali, ar putea fi apoi alese Papă. Este de asemenea posibil, a sugerat Dianich, ca viitorul Suveran Pontif să schimbe regula Papei Ioan al XXIII-lea, şi să numească şi laici în Colegiul Cardinalilor.
Ideea ca o femeie diacon să ajungă Cardinal presupune mai întâi ca ea să ajungă diacon. Există o discuţie foarte controversată în jurul aşa-ziselor „diaconiţe” din Biserica primară; majoritatea învăţaţilor catolici sunt de acord că – deşi definţia termenului „diacon” s-ar putea să se fi schimbat în primii ani ai creştinismului – femeile nu au fost admise niciodată la roluri care să ceară Sacramentul Ordurilor Sacre.