Proteste în Moscova legate de apropiata vizită a Papei în Ucraina
13.05.2001, Moscova (ZENIT) - Aproximativ 1.000 de oameni, cu sprijinul liderilor Bisericii Ortodoxe Ruse, au protestat sâmbătă împotriva apropiatei vizite a Papei Ioan Paul al II-lea în Ucraina. Demonstraţia a început în Piaţa Puşchin. Conform purtătorului de cuvânt al Patriarhiei de la Moscova, protestul a fost un semn al opoziţiei faţă de vizita Papei în Ucraina şi faţă de expansionismul catolic pe teritoriul ucrainian, considerat a ţine de Patriarhia rusă. Sfântul Părinte va merge luna viitoare în Ucraina, la cei cinci milioane de greco-catolici care recunosc primatul Papei. El a fost invitat de asemenea şi de către guvernul ucrainian.
Protestatarii moscoviţi au distribuit broşuri în care se scria: “Către toţi creştinii din Rusia. Facem un apel către voi toţi, ca, pe baza drepturilor conferite de lege, să împiedicaţi vizita Papei în Ucraina. Organizaţi pichete creştine ortodoxe, întruniri şi procesiuni.” Şi ucrainienii sunt îndemnaţi să se mobilizeze contra vizitei papale care va începe la 23 iunie. Protestatarii, strigând “Nu! vizitei Apostolului globalist”, au fost acompaniaţi de formaţii muzicale şi conduşi de diferiţi deputaţi parlamentari ruşi, printre care şi Vladimir Zirinovski, liderul Partidului Liberal Democratic de extremă dreapta.
Vineri, capii Bisericilor Ortodoxe din Rusia şi Grecia au criticat planurile Papei de a vizita Ucraina, spunând că Sfântul Părinte ar trebui să aibă acordul clerului ortodox înainte de a merge acolo. Patriarhul rus Alexei al II-lea şi Arhiepiscopul grec Christodoulos au repetat că cererea Papei de iertare pentru greşelile comise contra credincioşilor ortodocşi de către catolici, nu este suficientă. Populaţia ortodoxă greacă în schimb a primit cu mare căldură cererea de iertare a Papei.
”Patriarhul Alexei a spus că viitorul va arăta dacă Papa a fost sincer”, a declaratChristodoulos, citat de agenţia de ştiri Interfax. Arhiepiscopul grec s-a aflat în Rusia din 5 mai, sosind la Moscova imediat după vizita Papei în Grecia şi după ce Suveranul Pontif a cerut iertare pentru greşelile făcute de catolici împotriva ortodocşilor după Marea Schismă din 1054.
“Este important ca vizita să nu înrăutăţească relaţiile dintre ortodocşii şi catolicii ucrainieni”, citează agenţia Interfax pe purtătorul de cuvânt al Sfântului Sinod rus, Mitropolitul Kirill. “Dacă Papa doreşte să conducă o misiune de pace, atunci el ar trebui să asculta poziţia Bisericii Ortodoxe din această ţară.“ Biserica Ortodoxă Rusă a respins în mod repetat cererea Papei de a vizita Rusia. Liderii ortodocşi amintesc pentru aceasta disputele asupra proprietăţilor din vestul Ucrainei şi îi acuză pe catolici de prozelitism.
Greco-catolicii ucrainieni au avut de suferit enorm din cauza dictatorului sovietic Stalin, bisericile lor fiind date Bisericii Ortodoxe, care era îndeaproape controlată de către stat. După ce în 1991 Ucraina a devenit independentă, între cele două Biserici au apărut dispute aprinse pe tema patrimoniului.