Biblia de Blaj a fost prezentată Papei
31.05.2001, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea a primit astăzi noua ediţie a celebrei Biblii de Blaj, profitând de aceasta pentru a aminti de călătoria făcută în România în 1999 şi de speranţele sale în ceea ce priveşte unitatea creştină. Papa a primit o delegaţie a unor Episcopi din România, care i-au dat o copie a Bibliei care a fost un monument comun catolico-ortodox de credinţă şi literatură. Originalul a fost scris de un călugăr, iar numele Bibliei vine de la oraşul unde în 1795 a fost tipărită de Episcopul Ioan Bob. Această versiune a Bibliei a avut în România un mare impact spiritual şi cultural.
Papa Ioan Paul al II-lea a subliniat importanţa acestei versiuni publicate de un grup de experţi şi sponsorizate de Biserica Greco-Catolică din România şi de înalte autorităţi ale statului. Ediţia a fost tipărită de editura Vaticanului, ca un dar făcut poporului român de către Sfântul Scaun.
În timpul întâlnirii cu Episcopii români, Papa a amintit de vizita sa din România din mai 1999, prima oară când un Episcop al Romei a călcat într-o ţară ortodoxă. El a spus: „Strigătul oamenilor în timpul celebrării euharistice din Parcul Izvor îmi revine în minte: `Unitate! Unitate!`”. El a continuat: „Este dorinţa spirituală a unui popor care cere unitatea şi care doreşte să lucreze pentru unitate; nu voi putea niciodată să îmi şterg din memorie feţele şi gesturile fraterne de la acea întâlnire istorică. Ele fac deja parte din istorie.” Papa a concluzionat: „Aşa cum acea călătorie ne-a adus mai aproape pe drumul spre unitate, sper ca şi noua ediţie a Bibliei de Blaj să fie un nou pas în direcţia deplinei comuniuni între discipolii lui Cristos.”

Va rog,
Am citit articole despre Biblia din Blaj si asi dori sa cumpar una. Am cautat peste internet dar nu am gasit nicauri unde se vinde editia aceasta de Biblie. Stie careva unde se poate gasi aceasta Biblie.
Este ceva deosebit. Totusi o putem cumpara de undeva?
Acum am avut foarte placuta surpriza sa gasesc scanata in format pdf celebra Biblie de la Blaj in editia jubiliara! De la adresa:
http://www.history-cluj.ro/Biblia/pag4.htm
puteti descarca fisierele pdf. Un adevarat cadou pentru pasionatii Bibliei.
Va invit insistent sa faceti cunostinta cu aceasta capodopera – aparuta sub egida Academiei Romane! – acum disponibila si in format electronic.