Două milioane de ucrainieni îl vor aştepta pe Papa în apropiata sa vizită
12.06.2001, Kiev (ZENIT) - Peste două milioane de ucrainieni îl vor primi pe Papa Ioan Paul al II-lea în pelerinajul pe care acesta îl va efectua în perioada 23-27 iunie în Ucraina, au informat organizatorii evenimentului. Pr. Teodozy Yankiv, preot paroh din Biserica Greco-Catolică, unul dintre organizatori, a spus luni că au fost tipărite peste 600.000 de invitaţii pentru cele două ceremonii care vor avea loc în Kiev, şi peste 1,5 milioane pentru ceremonia din Lviv.
Suveranul Pontif, invitat de către preşedintele ucrainian Leonid Kuchma şi de Biserica Catolică de aici, va vizita Kievul şi Lvivul, aflate în nord-estul ţării, zona în care trăiesc majoritatea ucrainienilor catolici. Este pentru prima oară când un Papă vizitează Ucraina, fostă ţară sovietică. Vizita lui este puternic contestată de către majoritatea ortodoxă ucrainiană.
Săptămâna trecută, aproximativ 3.000 de persoane, aparţinând Bisericii Ortodoxe fidele Patriarhiei de Moscova, au protestat în Kiev în faţa Nunţiaturii Apostolice, exprimându-şi opoziţia faţă de vizită, pe care au descris-o ca „inoportună”. Ei au criticat de asemenea ceea ce ei numesc „politica de prozelitism” dusă de Biserica Catolică în Ucraina.
Într-o declaraţie, Comisia Teologică a Bisericii Ortodoxe subliniază că liderii ortodocşi fideli Moscovei nu vor avea contacte cu Sfântul Părinte pe timpul vizitei acestuia. „Fără nici o îndoială, în situaţia actuală, vizita Papei, indiferent de statutul sau forma ei, nu va rezolva conflictul, ci îl va agrava”, se spune în declaraţie.
Catolicii, marea majoritate greco-catolici, sunt în număr de cinci milioane, Ucraina având în total 50 de milioane de locuitori. În perioada sovietică, credincioşii catolici au fost persecutaţi şi au fost nevoiţi să îşi practice credinţa în catacombe, dar în 1990 autorităţile le-au redat drepturile şi au aprobat o lege de retrocedare a proprietăţilor lor, lege care însă s-a ciocnit de opoziţia ortodocşilor.
Conform statisticilor Vaticanului, în 1995 în Ucraina erau 1.842 de preoţi; în 2000 erau deja 2.522 de preoţi, adică unul la 2.201 de catolici. Numărul de seminarişti este 1.236. Cu cinci ani în urmă, numărul cateheţilor era necunoscut. Astăzi ei sunt în număr de 869. În acelaşi interval, numărul de călugăriţe a scăzut de la 1.039 la 970.
