Contribuţia creştină la democraţia din Ucraina
15.06.2001, Vatican (ZENIT) - În cadrul simpozionului organizat cu ocazia aniversării a zece ani de la câştigarea independenţei de după căderea imperiului sovietic, Arhiepiscopul Jean-Louis Tauran, Secretarul pentru Relaţiile cu Statele al Vaticanului, a subliniat rolul pe care îl au credincioşii creştini la ridicarea societăţii ucrainiene.
Arhiepiscopul Tauran a mai declarat că atunci când va veni în Ucraina, Papa va aduce „un mesaj de pace şi de speranţă”. În acelaşi timp, a adăugat el, Sfântul Părinte va aduce un omagiu creştinilor ucrainieni care au suferit în anii de opresiune comunistă, „urmându-i pe marii lor Episcopi şi lideri spirituali, păstrându-şi intactă credinţa catolică prin loialitatea lor constantă faţă de Papa Romei”.
Recunoscând că încă mai există tensiuni între greco-catolicii şi ortodocşii din Ucraina, Arhiepiscopul a spus că este greşit „să se dea falsa impresie că în Ucraina are loc un război religios”. El a subliniat că comisia mixtă greco-catolică – ortodoxă a ajutat deja la detensionarea relaţiilor dintre cele două părţi.
Creştinii joacă un rol special în refacerea statului după anii de conducere comunistă ateistă, a spus Arhiepiscopul Tauran. Deşi creştinismul nu este un sistem politic, a explicat el, credinţa „dă referinţe etice fără de care nu se poate trăi”. Democraţia, a concluzionat el, nu se poate dezvolta fără principiile fundamentale inspirate de credinţa religioasă, precum „dreptatea, libertatea, egalitatea demnităţii persoanelor, şi ceea ce numim drepturile omului”.
