A murit Cardinalul Sensi, fost diplomat al Vaticanului
26.07.2001, Vatican (ZENIT) - Cardinalul Giuseppe Maria Sensi, un distins diplomat al Vaticanului, a murit miercuri noaptea într-o clinică din Roma. El avea 94 de ani. Giuseppe Maria Sensi s-a născut în Cosenza, Italia, în 1907, şi a fost hirotonit preot în 1929. Urmând studiile la şcoala diplomatică, el a început să activeze în slujba Sfântului Scaun ca Secretar al Nunţiaturii din România, între 1934-38. Şi-a continuat ministerul în Nunţiaturile din Elveţia, Belgia, Cehoslovacia şi Paris (ca observator permanent la UNESCO).
În 21 mai 1955, el a fost numit Nunţiu în Costa Rica şi consacrat Episcop. A fost trimis ca delegat apostolic la Ierusalim şi Palestina în 12 ianuarie 1957. A participat la Conciliul Vatican II pe când era Nunţiu în Irlanda, şi a fost mai apoi numit Nunţiu în Portugalia.
Creat Cardinal în mai 1976, el a participat la două conclave desfăşurate în 1978, în care au fost aleşi Papii Ioan Paul I şi Ioan Paul al II-lea. Cu moartea sa, Colegiul Cardinalilor numără acum 179 de membri, incluzând 132 de electori care ar putea vota pentru un nou Papă.
