Ex-Arhiepiscopul Milingo se întâlneşte cu Papa
07.08.2001, Castel Gandolfo (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea a primit astăzi vizita surpriză a lui Emmanuel Milingo, fost Arhiepiscop, care pe 20 august ar putea fi excomunicat datorită căsătoriei pe care a făcut-o în luna mai a acestui an în cadrul sectei Reverendului Sun Myung Moon.
Pr. Ciro Benedettini, Director Asistent al Biroului de Presă al Vaticanului, a confirmat ştirea şi a spus că „întâlnirea marchează începutul unui dialog care se speră să aducă rezultate pozitive”. Întâlnirea a avut loc în reşedinţa papală de vară de la Castel Gandolfo, la sud-est de Roma, unde se află acum Papa. Surse interne au declarat că Milingo, acum de 71 ani, a vorbit cu Sfântul Părinte pentru aproximativ o jumătate de oră.
Luna trecută, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a fixat pentru 20 august termenul limită pentru fostul Arhiepiscop de Lusaka, Zambia, de a se îndrepta în mod public sau de a fi excomunicat. Nota, semnată de Cardinalul Joseph Ratzinger, Prefectul Congregaţiei, înşiră condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească Milingo pentru a evita excomunicarea. Printre ele se numără şi următoarele: să o părăsească pe Maria Sung, de 43 de ani, femeia cu care s-a căsătorit, precum şi „declararea publică a fidelităţii faţă de doctrina şi disciplina eclesială asupra celibatului, şi manifestarea ascultării faţă de Suveranul Pontif „.
La 25 iulie, într-o conferinţă de presă susţinută în Washington, D.C., Milingo a spus: „Doresc să rămân în Biserica Catolică şi să fiu acceptat ca şi Arhiepiscop căsătorit”. Nunta sa, care a avut loc la New York împreună cu a altor 59 de cupluri, a fost prezidată de Moon, care a ales personal soţia lui Milingo.
Căsătoria sa a fost doar unul din lunga serie de acte de neascultare din ultimii ani. În 1983, el a fost demis din funcţia sa din Lusaka, devenind funcţionar la un Consiliu Pontifical. Milingo a organizat în diferite ţări, în special în Italia, mai multe ceremonii publice de vindecare şi exorcism, fără permisiunea Episcopilor locali.
