Vaticanul atenţionează asupra confuziei între rolul preoţilor şi al laicilor în Biserică
29.08.2001, Vatican (ZENIT) - Necesitatea de a evita „clericalizarea” laicilor şi „secularizarea” preoţilor este mesajul principal al unei scrisori semnată de către Secretarul de Stat al Vaticanului din partea Papei Ioan Paul al II-lea. În scrisoarea publicată marţi de către Biroul de Presă al Vaticanului, Cardinalul Angelo Sodano face cunoscut că, datorită lucrărilor Conciliului Vatican II, „laicii au o conştiinţă mai clară a vocaţiei lor”, care a condus la „o participare mai activă la liturghie”.
Totuşi, se spune în scrisoare, de-a lungul anilor Magisteriul a accentuat de asemenea importanţa „păstrării şi apărării identităţii însăşi a preoţilor”, conştienţi de faptul că laicii sunt chemaţi mai ales „să dea mărturie evanghelică în lume şi să ordoneze realităţile temporale conform planului lui Dumnezeu”.
Scrisoarea cardinalului Sodano este adresată Episcopului italian Luca Brandolini de Sora-Aquino-Pontecorvo, cu ocazia celei de a 52-a Săptămâni Liturgice Italiene, care are loc la Trent până vineri. Tema întâlnirii este „Laicii în Liturghie: care este misiunea lor?”. Alături de misiuni ale laicilor bine structurate, precum cele privind activitatea misionară şi cateheza, în comunităţile creştine s-au amplificat aşa numitele misiuni de facto, subliniază Secretarul de Stat al Vaticanului.
Un exemplu tipic este misiunea specială legată de Euharistie, după cum se întâmplă „într-o comunitate care, într-o situaţie de urgenţă, rămâne fără preot pentru celebrarea Euharistiei Domnului”. În astfel de situaţii, ar fi de recomandat ca credincioşii „să se întâlnească în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, sub îndrumarea unui ministru laic autorizat”, explică în scrisoare Cardinalul Sodano. O astfel de situaţie nu este normă, notează scrisoarea. Comunitatea creştină este centrată pe Euharistie, care poate fi celebrată numai de către un preot.
Nu trebuie să se facă nici o confuzie între preoţia împărătească a credincioşilor şi preoţia ministerială, atrage atenţia Cardinalul. Trebuie evitată o „clericalizarea” laicilor, „care riscă să creeze de fapt o structură eclesială de slujire paralelă faţă de cea bazată pe Sacramentul Hirotonirii”. La sfârşitul scrisorii, exprimând sentimentele Sfântului Părinte, Cardinalul Sodano îi indeamnă pe participanţi să studieze mai adînc implicaţiile teologice, liturgice, juridice şi pastorale care revin misiunilor încredinţate laicilor. Vaticanul a publicat în trecut un document „Asupra unor probleme privind colaborarea credincioşilor ne-hirotoniţi la misiunea sacră a preotului” (15 august 1997). El poate fi consultat pe situl Vaticanului: www.vatican.va.
