Patriarhul Teoctist sfidează întreaga istorie eroică a poporului român
13.09.2001, Bucureşti (România Liberă) - La Manastirea Dealu, in preajma capului voievodului Mihai Viteazul, retezat de dusmanii tarii pe campul de lupta, s-au comemorat 400 de ani de la moartea martirica a marelui voievod intregitor de neam, prilej cu care au fost recapitulate personalitatile istorice si culturale ale tarii, pe temelia de valoare a carora e asezata insasi identitatea Romaniei de azi. In acest context, indrazneala patriarhului Teoctist de a-l omagia public pe ierarhul colaborationist Justinian Marina este o sfidare la adresa intregii istorii eroice a poporului roman.
Comemorarea martirajului lui Mihai Viteazul ar fi fost un prilej tocmai potrivit pentru patriarhul Teoctist sa elogieze eroismul ierarhilor si preotilor ortodocsi care au luptat cu pretul destinului lor impotriva comunismului ateu, ocupant al tarii cu ajutorul tancurilor sovietice. Patriarhul Teoctist nu l-a omagiat insa pe marele patriot roman Mitropolitul Visarion Puiu, condamnat la moarte de regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej pentru anticomunismul sau militant, solidar cu al altor ierarhi si preoti romani care l-au slujit cu adevarat pe Cristos si si-au iubit pana la sacrificiu tara. Patriarhul Teoctist l-a elogiat public, langa capul lui Mihai Viteazul, pe colaboratorul lipsit de eroism al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, patriarhul Justinian Marina, care l-a caterisit pe antisovieticul Visarion Puiu (cat si pe alti ierarhi si preoti anticomunisti) si s-a inchinat la mumia lui Lenin din Piata Rosie, i-a trimis telegrame de-o slugarnicie uluitoare „Generalissimului Stalin”, a organizat funeralii bisericesti nationale la moartea dictatorului sovietic, cel mai mare criminal al tuturor timpurilor, dusman de moarte al poporului roman, care a rupt Basarabia si nordul Bucovinei din trupul insangerat al tarii pana in ziua de azi.
Patriarhul Teoctist l-a omagiat minute in sir tocmai pe Justinian Marina, colaborator apropiat al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej si al KGB sovietic, si asta langa capul martirului Mihai Viteazul, de fata cu Regele Mihai, el insusi o victima a comunismului. Este ca si cum patriarhul Teoctist ar fi oficiat alaturi de parastasul lui Mihai Viteazul o slujba de pomenire pentru stafiile lui Stalin, Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar toate personalitatile politice prezente ar fi intins mana spre coliva de pomenire si ar fi cantat: „In veci pomenirea comunismului! In veci pomenirea lui Stalin! In veci pomenirea colaborationismului cu dusmanii de moarte ai poporului roman!”. Iar acest gest sfidator la adresa a tot ce inseamna eroism si martiraj crestin in Romania patriarhul Teoctist nu l-a facut sub amenintarea tancurilor sovietice, ci in deplina libertate de optiune, cu colaborarea tuturor oficialitatilor tarii!
Daca Justinian Marina este „Apostol al Bisericii”, Gheorghe Gheorghiu-Dej este Isus Cristos!
Gestul acesta sfidator nu este nicidecum unul gratuit. El ar putea parea cel putin nebunesc: un colaborationist sovietic al Bisericii Ortodoxe Romane omagiat alaturi de voievodul martir Mihai Viteazul, primul intregitor de neam al istoriei noastre. Demersul patriarhului Teoctist are, din pacate, in spate o strategie bine pusa la punct a nostalgicilor comunisti. Patriarhul Teoctist l-a pictat pe Justinian Marina in Catedrala fostei Mitropolii a Tarii Romanesti, asezandu-l pe cel care a colaborat cu Stalin, distrugatorul Romaniei Mari, alaturi de marile figuri ale voievozilor romani care au domnit in cetatea de scaun a Targovistei si au luptat impotriva dusmanilor tarii. Se poate imagina ceva mai cinic si chiar diabolic? Evident ca alaturi de fresca lui Justinian Marina din Catedrala Mitropolitana a Targovistei e pictat insusi patriarhul Teoctist, ierarh care – asemenea mentorului sau – este inventat, sustinut si promovat de regimul comunist si politia lui politica, in timp ce aproape doua mii de preoti ortodocsi anticomunisti infundau puscariile, iar aproape toata ierarhia interbelica, de valoare, a fost spulberata in 1948, prin ascensiunea „patriarhului rosu” Justinian Marina.
Poate ca dupa moartea lui Stalin, cand KGB s-a convins ca e mai eficient si diabolic sa-i folosesti chiar pe ierarhi si preoti pentru a distruge Biserica din interior, patriarhul comunist Justinian Marina a facut si unele lucruri bune. Dar si Ceausescu a construit mult si a facut unele lucruri bune. Problema care se pune e cu ce pret? Nimanui insa nu i-ar fi trecut prin cap sa-l elogieze pe Ceausescu, in contextul oficial de comemorare a 400 de ani de la moartea lui Mihai Viteazul la Targoviste de fata cu toti sefii de stat ai Romaniei in viata. Patriarhul Teoctist a facut ceva mult mai grav: omagiindu-l pe Justinian Marina, l-a reabilitat de fapt pe Gheorghe Gheorghiu-Dej si comunismul stalinist, care l-a creat pe „patriarhul rosu” Justinian Marina, in cel mai favorizant context oficial posibil.
Lucrurile sunt cu atat mai grave, privite din punct de vedere bisericesc! Daca patriarhul colaborationist Justinian Marina este „Apostol al Bisericii si al neamului romanesc”, cum incearca sa ni-l impuna Teoctist, inseamna ca sustinatorul sau stalinist Gheorghe Gheorghiu-Dej, care l-a urcat in tron patriarhal, este insusi Isus Cristos! Aceasta este uriasa aberatie pe care ne-o propune actualul patriarh Teoctist!
Intoarcerea Romaniei spre Moscova pravoslavnica?
Inversare totala a valorilor istorice si morale prin elogierea unui colaborationist, in prezenta celor mai inalte oficialitati politice romanesti, si prezentarea inconsistentei morale a patriarhului Justinian Marina drept etalon al eroismului si valorii, de rangul voievodului Mihai Viteazul si al Regelui Mihai, este un exercitiu interesat al patriarhului Teoctist de a-si conserva propria postumitate, cu totul precara. Criteriile sale evaluative sunt de sorginte comunista si termenul lor de valabilitate a expirat o data cu anul 1989.
Daca patriarhul Teoctist isi mai face iluzii, ca ucenic docil al „patriarhului rosu” Justinian Marina, e o treaba biografica, strict personala, care nu are absolut nimic de-a face nici cu comemorarea lui Mihai Viteazul, nici cu viitorul Romaniei si al Bisericii Ortodoxe Romane. Aceasta tentativa restauratoare comunista, intr-un moment comemorativ de anvergura celui de la Targoviste, a contrastat socant cu ideea benefica a reconcilierii nationale. O autentica reconciliere este posibila oricand, dar nu sub stindardele senile, zdrentuite si fara nici o sansa ale nostalgicilor comunisti si stalinisti.
In varianta cea mai tragica insa s-ar putea ca patriarhul Teoctist, prizonier irecuperabil al paradigmei politice care l-a creat si programat, sa joace impreuna cu Ion Iliescu si regimul sau cartea de rezerva a scenariului revenirii Romaniei in sfera de influenta a Moscovei si fostului imperiu sovietic, dupa modelul Republicii Moldova, in contextul politic european in care tara noastra e pe ultimul lor in topul exigentelor integrarii euroatlantice. In aceasta eventualitate tragica pentru poporul roman, cei invitati la Targoviste au cazut intr-o capcana urata, fiind convocati doar pentru a valida cu credibilitatea statutului lor „reconcilierea” cu pravoslavnica Moscova.
Sa speram insa ca Dumnezeul ocrotitor al poporului roman este cu totul altul decat cel la care s-a inchinat toata viata si se inchina si acum patriarhul Teoctist!
Ion Zubascu
