Arhiepiscopul Vienei în vizită în România
14.09.2001, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - În perioada 2-7 septembrie, Cardinalul dr. Christoph Schönborn, Arhiepiscopul Vienei şi Primatul Austriei, a făcut o vizită în România, în principal pentru a cunoaşte viaţa catolicilor de aici, mai ales a celor de rit oriental. Excelenţa Sa este şi Ordinarul greco-catolicilor din Austria.
Cardinalul Schönborn a fost mai întâi oaspetele Prea Sfinţitului Virgil Bercea, Episcopul greco-catolic de Oradea, şi al Prea Sfinţitului Jozsef Tempfli, Episcopul romano-catolic din acelaşi oraş. A urmat o vizită la Cluj-Napoca, unde s-a întâlnit cu ÎPS George Guţiu şi cu P.S. Florentin Crihălmeanu, Arhiepiscop ad-personam, respectiv Episcop auxiliar al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla. Ca vechi prieten, P.S. Florentin l-a însoţit pe Cardinalul Schönborn în celelalte oraşe româneşti pe care le-a vizitat. Astfel, la 4 septembrie, ca invitat al Arhidiecezei romano-catolice de Alba Iulia, Arhiepiscopul Vienei a sfinţit la Târgu Mureş, împreună cu ÎPS Gyorgy Jakubinyi, sediul Asociaţiei Bibice a diecezei. Au fost prezenţi numeroşi preoţi şi o mare mulţime de credincioşi ai Arhiepiscopiei catolice de Alba Iulia, care au participat la Sfânta Liturghie slujită în Catedrala romano-catolică din Târgu Mureş.
După aceste oraşe din Transilvania, Cardinalul dr. Christoph Schönborn a vizitat Moldova, ca oaspete al P.S. Petru Gherghel, Episcopul romano-catolic de Iaşi, împreună cu care a ajuns şi la Sanctuarul naţional marian de la Cacica, unul dintre cele mai vestite locuri catolice de pelerinaj din România. Arhiepiscopul Vienei a participat de asemenea, în zilele de 5-7 septembrie, la simpozionul cu tema „Iluminism şi Isihasm” organizat de fundaţia „Pro Oriente” din Viena şi Centrul cultural-pastoral „Daniil Sihastru”, la sediul acestuia de la mânăstirea ortodoxă Durău. Cardinalul Christoph Schönborn şi ÎPS Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, au susţinut, în cadrul simpozionului, referatele cu tema „Înnoirea filocalică – eveniment al Duhului Sfânt”, respectiv „Statutul raţiunii umane în spiritualitatea isihastă”. Au participat ca invitaţi P.S. Petru Gherghel, P.S. Virgil Bercea, d-na Ursula Fahringer, consilier cultural la ambasada Austriei la Bucureşti, şi dl Laurenţiu Tănase, secretar de stat pentru Culte. Au mai susţinut comunicări Arhimandrit Ioanichie Bălan, de la mânăstirea Sihăstria (judeţul Neamţ), profesor teolog Emilian Popescu şi profesor istorie Zamfira Mihail (Bucureşti), prof. Valentina Pelin (Chişinău – din partea română, şi Pr. prof. Bruno Primetshofer, dr. Alois Kraxner, prof. Annemarie Fenzl şi dr. Floridus Röhring – din partea austriacă. În anturajul Cardinalului s-au aflat şi profesorul emerit de Liturgică Philipp Harnoncourt, de la Universitatea din Graz, precum şi preoţi români cu parohii în Viena: Pr. Nicolae Dură (ortodox), Pr. Vasile Luţai şi Pr. Ioan Marin Mălinaş (greco-catolici), Pr. Paul Balint (romano-catolic).
La 8 septembrie, Primatul Austriei a ajuns la Cluj-Napoca, unde a avut o întâlnire cu Î.P.S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul ortodox al Vadului, Feleacului şi Clujului; în aceeaşi zi Excelenţa Sa a plecat spre Viena.
