Nu există prosperitate fără pace, spune Papa
27.09.2001, Erevan (ZENIT) - Astăzi, în discursul de la plecarea din Armenia, Papa Ioan Paul al II-lea a subliniat că prosperitatea presupune pace. În timpul pelerinajului său de şase zile în Kazahstan şi Armenia, lumea întreagă a stat tensionată aşteptând răspunsul militar al Statelor Unite la atacurile teroriste din 11 septembrie. Sfântul Părinte a implorat de mai multe ori ca evenimentele din acea zi să nu ducă la un război nediscriminatoriu.
În timpul ceremoniei de plecare de pe aeroportul internaţional din Erevan, Suveranul Pontif a adresat un apel liderilor armeni şi ai altor naţiuni din această agitată regiune îndemnându-i să aibă „înţelepciunea şi perseverenţa de a merge mai departe cu curaj pe drumul păcii”. El a adăugat: „fără pace nu se poate vorbi de dezvoltare şi prosperitate adevărate”.
Printre cei prezenţi s-a aflat preşedintele armean Robert Kotcharian şi Patriarhul apostolic armean Karekin al II-lea, capul unei Bisericii care s-a separat de Roma acum 1500 de ani. Înainte ca Papa Ioan Paul al II-lea să se urce în avion, el şi Karekin s-au îmbrăţişat spontan.
În mesajul adresat celor opt milioane de armeni răspândiţi în întreaga lume, Papa a spus: „Este adevărat, aceşti ani sunt dificili, şi inimile voastre sunt uneori vlăguite şi neliniştite”. Sfântul Părinte s-a referit la crizele economice şi sociale prin care trece Armenia. „Mulţi dintre tinerii voştri şi-au părăsit ţinuturile natale; nu există suficiente locuri de muncă iar sărăcia persistă; este greu să continui să lucrezi pentru binele comun”, a adăugat Papa.
„Amintiţi-vă că v-aţi pus încrederea în Cristos şi că i-aţi spus da pentru totdeauna”, a spus Sfântul Părinte. Papa a venit în Armenia, în parte, pentru a se alătura celebării celor 1700 de ani de la încreştinarea Armeniei.
„A sosit timpul ca naţiunea voastră să îşi unească resursele sale culturale şi energiile spirituale într-un mare efort comun de promovare a dezvoltării şi prosperităţii sale, pe baza adevărurilor fundamentale ale moştenirii voastre creştine: demnitatea fiecărei fiinţe umane, centralitatea persoanei umane în orice relaţie şi situaţie, imperativul moral al justiţiei egale pentru toţi, şi al solidarităţii cu cei slabi şi cu cei mai puţin norocoşi”, a spus Papa în încheiere.
Astăzi, publicaţiile armene îi cereau Papei să nu plece. „Dacă mergi, va începe războiul”, scria unul din ziare.
