Despre relaţia dintre Papă, Episcopi şi Conferinţele Episcopale

02.10.2001, Vatican (ZENIT) - Care este rolul Conferinţelor Episcopale? Poate Sinodul să aibă o activitate proprie, independent de Papa? Şi care este relaţia dintre Bisericile locale şi Curia Romană? Acestea sunt unele dintre subiectele care vor fi discutate în primele două zile ale sesiunilor Sinodului Episcopilor. Luni după amiaza şi în această dimineaţă, trei Episcopi au vorbit pe aceste teme în faţa a 247 de părinţi sinodali.

Importanţa Sinodului

Arhiepiscopul Tadeusz Kondrusiewicz de Moscova a spus că, „dacă acţiunea comună a Episcopilor şi lucrările Sinodului nu se intensifică, timpul arată că Biserica ar putea scăpa trenul comunităţii mondiale”. Administratorul Apostolic al latinilor pentru Rusia Europeană de Nord a cerut înnoirea metodologiei sinodale. „Este necesară limitarea intervenţiilor personale ale participanţilor în dezbaterile din auditorium, şi extinderea timpului de studiu pentru grupurile de lucru”, a spus Arhiepiscopul Kondrusiewicz.

De asemenea, el a sugerat Episcopilor „însuşirea experienţei Sinoadelor Bisericilor [Catolice] Răsăritene, care iau decizii concrete, pe fondul unei puternice colaborări şi încrederi între Bisericile locale şi Curia Romană, precum şi creşterea competenţei Conferinţelor Episcopale, în comun acord cu dicasterele Vaticanului şi cu ministerul petrin”.

O mai mare colegialitate

Tema colegialităţii a fost abordată astăzi de Arhiepiscopul Ruiz Navas de Portoviejo, Preşedintele Conferinţei Episcopale din Ecuador. El a subliniat faptul că „colegialitatea episcopală este cea mai autentică formă de exercitare a ministerului episcopal, cu condiţia să fie întotdeauna alături de Succesorul lui Petru”. El a adăugat: „În această direcţie s-au făcut paşi importanţi, prin internaţionalizarea Colegiului Cardinalilor, a Curiei Romane, prin înfiinţarea Conferinţelor Episcopale şi a Consiliului Episcopilor din America Latină (CELAM). Mai există însă şi probleme.”

El a explicat că, deşi puterea Conferinţelor Episcopale este redusă în domeniul doctrinal, sarcina lor ar trebui mărită, ca răspuns la iniţiativa lansată de Papă în „Novo Millennio Ineunte”, scrisoarea programatică în care se face un apel pentru o mai mare colegialitate. „Noi trebuie să fim întotdeauna alături de ministerul petrin şi în relaţie cu Petru”, a mai spus Arhiepiscopul ecuadorian. „Mai rămân încă multe de făcut. Se fac eforturi de schimbare a interpretării date Conferinţelor Episcopale şi puterilor lor, fără însă a nega sau minimiza comuniunea.”

Arhiepiscopul Ruiz Navas a cerut ca numirile în funcţiile din cadrul Conferinţelor Episcopale să nu mai necesite ratificarea Sfântului Părinte. Arhiepiscopul a cerut ca adunarea să publice la final un document în care să fie prezentate concluziile, nu doar un simplu mesaj cum se face în general. Exortaţia post-sinodală este scrisă de către Papa.

Recuperarea autorităţii episcopale

Cardinalul Joachim Meisner, Arhiepiscop de Cologne, a susţinut un punct de vedere opus. Adresându-se participanţilor, el a spus: „Criza de credinţă prin care trece Biserica este o expresie a mai marii crize culturale, şi de asemenea o consecinţă a unei anumite auto-secularizări, de care sunt responsabili membrii şi organismele Bisericii, inclusiv, de exemplu, cei care exercită ministerul petrin.

„Nu puţini sunt Episcopii care nu reuşesc să conştientizeze gravitatea situaţiei. Alţii văd tendinţele de separare din credinţă ca tensiuni rodnice care pot conduce în viitor la o nouă sinteză, şi îşi văd ministerul ca cel al unui moderator între diferite poziţii opuse.” Cardinalul german a continuat: „Această înţelegere a ministerului episcopal este atât de răspândită încăt episcopatul suferă de o pierdere a autorităţii, care vine din exterior şi care, în mod involuntar, favorizează renunţarea la autoritate din interior.”

„În consecinţă, ministerul pastoral al Episcopului este minimizat, redus la grija umană pentru credincioşi, la înţelegerea amabilă şi recunoaşterea carismei prezente între credincioşi. Aceasta duce la o greşită înţelegere a esenţei ministerului, care implică datoria clară şi fără echivoc de guvernarea, incluzând elementul de jurisdicţie.”

Vorbind de gravitatea situaţiei, Cardinalul Meisner a subliniat nevoia unei „mărturii puternice şi autoritare din partea Episcopilor”. El a continuat: „Episcopul nu este un credincios pios particular; el este un mărturisitor public. El trebuie să facă faţă problemelor actuale din prisma Bisericii, nu doar pentru a se mântui el, ci şi pentru a apăra credinţa, pentru a corecta erorile şi pentru a aprofunda cunoaşterea adevărului. El nu poate ignora situaţia efectivă a credinţei în societate, el trebuie să dea mărturie de credinţă, luând de asemenea în considerare riscurile şi pericolele.”

Subliniind importanţa temei şi rolul original al Episcopului în Dieceza sa, care nu depindea nici din punct de vedere istoric, nici canonic, de Conferinţele Episcopale, ci se afla în directă comuniune cu Papa, Cardinalul Meisner a spus că „`potesta-autoritatea` Episcopului, care trebuie să fie un `mărturisitor al credinţei`, nu vine din predicare”.

„El trebuie să emită judecăţi doctrinale, care vin în primul rând din `autoritatea` de a guverna şi cer o reglementare, rectificare şi decizii privind doctrina credinţei”, a spus Cardinalul. „`Autoritatea de a da mărturie – potesta testandi` îşi atinge deplinătatea în `autoritatea de a judeca – potestas iudicandi`.”

„Aceasta înseamnă că Episcopii nu sunt chemaţi doar să mărturisească credinţa, să o hrănească şi să o apere; ei trebuie şi să o judece, să o disciplineze şi să o impună în forma sa corectă. Ei nu trebuie să facă aceasta în mod autonom sau independent, ci în unitate cu jurisdicţia universală a Pontifului Suprem.”

În final, Cardinalul Meisner a spus că „în această lumină, în discutarea credinţei, Episcopul trebuie să fie capabil să judece, în cadrul Diecezei sale şi în conformitate cu învăţătura universală a credinţei, ce este adevărat şi ce nu. Pe baza acestei abilităţi de a judeca, sub acţiunea Spiritului, Episcopul poate să ofere Bisericii sale un serviciu de iluminare privind credinţa. De aici afirmaţia: `Unde este un Episcop, este şi Biserica`.”

Alocuţiunea din această dimineaţă a Cardinalului Meisner a fost singura care a provocat aplauze din partea marii părţi a participanţilor.