Redescoperirea Rozarului
14.10.2001, Vatican (ZENIT) - Preaiubiţi fraţi şi surori!
-
Duminica trecută am celebrat sărbătoarea Fecioarei Rozarului. Întreaga lună octombrie este dedicată acestei frumoase rugăciuni, atât de dragă creştinilor. Dată fiind actuala situaţie internaţională, v-am invitat pe fiecare în parte, dar şi ca şi comunităţi, să vă rugaţi Rozarul pentru pace. Reînnoiesc astăzi acest apel, subliniind în acelaşi timp faptul că Rozarul reprezintă contemplarea lui Cristos în misterele sale, în strânsă uniune cu Preasfânta Fecioară Maria.
Spiritualitatea contemporană simte intens nevoia, să spunem aşa, de a se concentra asupra esenţialului. Din acest motiv, asistăm acum la o redescoperire promiţătoare a adevăratei naturi a Rozarului, ca rugăciune care ne ajută să fim în compania lui Cristos, să îl cunoaştem mai bine, să ne însuşim învăţătura sa şi să trăim misterul. Şi cine oare ar putea să ne însoţească mai bine decât Maria pe acest drum al inimii şi minţii? Aceasta este motivaţia repetării acelui „Bucură-te Maria”, care „reprezintă cadrul pe care se dezvoltă contemplarea misterelor” (Exortaţia Apostolică „Marialis Cultus” 77).
Fie ca în Biserică să se înalţe o invocare constantă a păcii prin rugăciunea Rozarului, în particular sau în comunitate, fixându-ne privirea asupra lui Isus Cristos, pacea noastră.
-
Recitarea Rozarului era foarte mult practicată în familii, în special la sfârşitul zilei. Astfel făceau zilnic şi soţii Luigi şi Maria Beltrame Quattrocchi, pe care voi avea duminica viitoare bucuria de a-i proclama Fericiţi.
Cu acea ocazie, care coincide cu a 20-a aniversare a Exortaţiei Apostolice „Familiaris Consortio”, Biserica Italiană a convocat un congres cu tema „Familia: subiect social”. Ţin să îmi exprim aprecierea pentru această iniţiativă, şi sper căfamilia va deveni, încă o dată, centrul societăţii italiene.
Sâmbăta viitoare, după amiaza, familiile creştine sunt invitate în Piaţa San Pietro la o întâlnire de meditaţie şi rugăciune. În ziua următoare, duminică, zi care coincide cu Ziua Mondială a Misiunilor, momentul culminant va avea loc odată cu beatificarea solemnă a celor doi soţi. Va fi o ocazie potrivită pentru sublinierea rolului familiilor în misiunea Bisericii de evanghelizare.
-
În timp ce vom recita împreună rugăciunea Angelus, să ne amintim de Sinodul Episcopilor, care îşi desfăşoară activitatea în Vatican. Îi încredinţăm Fecioarei pe toţi misionarii Evangheliei şi implorăm pentru ei puterea de a fi constructori ai dreptăţii şi păcii. Această rugăciune pentru pace are loc în întreaga lume, în aceste timpuri atât de îngrijorătoare. Să ne unim în rugăciune fierbinte către Domnul, prin mijlocirea Mariei, Regina Păcii.
