A-i mulţumi lui Dumnezeu înseamnă a-i ajuta pe cei în nevoi
11.11.2001, Vatican (ZENIT) - Preaiubiţi fraţi şi surori!
-
Italia celebrează astăzi tradiţionala Zi a Recunoştinţei pentru roadele pământului şi ale muncii omului. La momentul ofertoriului din timpul Liturghiei, comunitatea creştină îi aduce mulţumire Domnului, Dumnezeului Universului, din bunătatea căruia a primit pâinea şi vinul destinate să devină Trupul şi Sângele lui Cristos. Celebrarea de astăzi subliniază dimensiunea oferirii darurilor, invitându-ne să nu uităm că Providenţa Divină este sursa primară de susţinere şi bunăstare.
Anul acesta, pentru tema acestei zile Episcopii italieni au folosit chiar cuvintele rugăciunii „Tatăl nostru”: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”. Când Cristos i-a învăţat pe discipoli această rugăciune, El le-a cerut să aibă încredere în bunătatea Dumnezeului Tată, care se bucură să dea tuturor creaturilor, în special oamenilor, cele necesare vieţii. Cuvintele „zilnică” şi „astăzi” ne amintesc în acelaşi timp că acest dar trebuie cerut întotdeauna şi primit cu o atitudine de recunoştinţă.
De asemenea, este foarte important faptul că Cristos ne-a învaţat să cerem împreună pâinea „noastră”, şi nu fiecare pâinea „sa”. Aceasta înseamnă că copiii aceluiaşi Tată sunt co-responsabili pentru „pâinea” tuturor, astfel încât toţi să poată să aibă o viaţă demnă şi împreună cu alţii să îi mulţumească Domnului.
-
În timp ce îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate roadele produse în acest an, să nu îi uităm pe fraţii noştri care, în diferite părţi ale lumii, sunt lipsiţi de bunuri esenţiale, precum hrana, apa, locuinţa sau asistenţa medicală. În acest moment de mare îngrijorare internaţională, mă gândesc în special la populaţia Afganistanului, care trebuie să primească de urgenţă ajutorul necesar. Este o urgenţă mondială care, însă, nu înseamnă că trebuie să uităm că şi în alte părţi ale lumii continuă să existe condiţii de sărăcie gravă şi nevoi stringente.
-
În faţa acestor situaţii, nu este de ajuns să ne limităm la iniţiative extraordinare. Angajamentul pentru dreptate presupune o schimbare reală în modul de viaţă, în special al societăţilor înstărite, precum şi o mai bună administrare a resurselor, atât în ţările bogate cât şi în cele sărace. Actualul dezechilibru de piaţă alimentează conflictele şi ameninţă ireversibil pământul, aerul şi apa pe care Dumnezeu le-a încredinţat spre custodie omenirii.
Fie ca Preasfânta Fecioară Maria să ajute întreaga familie umană să înţeleagă că resursele pământului sunt un dar de la Domnul, care trebuie folosit spre binele tuturor.
