Papa afirmă că ecumenismul este o prioritate a pontificatului său
13.11.2001, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea a reafirmat că dialogul ecumenic este un angajament „ireversibil” al Bisericii Catolice şi o prioritate a pontificatului său. Într-un mesaj transmis adunării plenare a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine, Papa a oferit liniile directoare pentru viitorul ecumenismului: „dialogul adevărului şi întâlnirea fraternă”.
În textul mesajului, publicat luni de Biroul de Presă al Vaticanului, Episcopul Romei a cerut ca „cuvinte precum crize, întârzieri, încetiniri, imobilitate şi compromis să fie eliminate” din dialogul ecumenic. În schimb, Papa a cerut adoptarea cuvintelor „încredere, răbdare, constanţă, dialog şi speranţă”.
„La acestea aş dori să adaug dinamismul acţiunii”, a continuat el. „Mă refer aici la fervoarea inspirată de o cauză bună, înaintea căreia suntem stimulaţi să căutăm mijloacele pentru a o sprijini, încurajând creativitatea şi uneori curajul schimbării”. Sfântul Părinte a continuat: „rugăciunea şi ascultarea continuă a Domnului sunt indispensabile, deoarece El este cel care, cu forţa Spiritului, converteşte inimile şi face posibil progresul pe drumul ecumenismului”.
Suveranul Pontif şi-a încheiat mesajul cu o notă de încredere: „Cu ajutorul studiului teologic riguros şi senin, prin implorarea constantă a luminii Spiritului, vom putea să tratăm şi cele mai dificile şi aparent insurmontabile probleme, cum este de exemplu cea a Episcopului Romei, problemă despre care am scris în Enciclica ´Ut Unum Sint´ (cf nr. 88-96).”
În Enciclica din 1995, Sfântul Părinte a propus păstorilor şi teologilor Bisericilor şi comunităţilor creştine separate de Roma să caute împreună „modalitatea în care acest minister petrin să poată fi exercitat în slujba credinţei şi a iubirii recunoscute de toţi”.
