Apărarea armată poate fi o datorie în anumite cazuri

14.11.2001, Roma (ZENIT) - Cardinalul Joseph Ratzinger a declarat că o persoană sau o comunitate are dreptul la apărare armată în caz de agresiune, dar a subliniat că acest lucru trebuie făcut respectându-se anumite drepturi fundamentale. Prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei a dat un exemplu: „Un tată care îşi vede familia atacată are datoria de a face tot ce îi stă în putinţă pentru a şi-o apăra, pentru a apăra vieţile persoanelor încredinţate lui, folosindu-se, dacă este nevoie, de violenţă, pe măsura atacului.”

Într-un interviu acordat marţi pentru Radio Vatican, Cardinalul a dat un alt exemplu istoric: „acela al Poloniei, care s-a apărat contra lui Hitler”. „Conform tradiţiei creştine, nimeni nu poate nega faptul că, într-o lume marcată de păcat, poate exista o agresiune care să ameninţe să distrugă nu numai valori şi oameni, ci şi însăşi imaginea omului. Într-un astfel de caz, a te apăra pentru a-i apăra astfel pe alţii poate fi o datorie”, a spus Cardinalul.

Există condiţii precise care impun apărarea armată, a adăugat el. Mai înainte de orice, aceasta trebuie să fie „singura posibilitate de apărare a vieţilor şi a valorilor umane”, a clarificat Cardinalul Ratzinger. O atenţie specială trebuie acordată condiţiei ca „mijloacele folosite pentru apărare să fie întotdeauna în concordanţă cu legea. Într-un astfel de război, inamicul trebuie respectat ca om, şi trebuie respectate drepturile lui fundamentale”, a subliniat Cardinalul.

În final el a spus: „totul trebuie bine analizat în conştiinţă, luându-se în considerare toate alternativele.” În lumina experienţei din ultimii ani, Cardinalul Ratzinger susţine că: „Tradiţia creştină în această problemă” trebuie să fie reanalizată, având în vedere şi „noile posibilităţi de distrugere, noile pericole”. De exemplu, dreptul la apărare nu poate permite folosirea armelor atomice.

Vorbind despre problema fundamentalismului, Cardinalul a spus că acesta îşi are rădăcina în „abuzarea de numele lui Dumnezeu”. Astfel, religia „este politicizată şi devine subiect al puterii şi factor de putere”, a adăugat el. Dimpotrivă, faţa lui Cristos este „faţa unui Dumnezeu care suferă pentru noi şi care nu îşi foloseşte omnipotenţa pentru a reglementa cu forţă realităţile lumii, ci vine să ne întâlnească în inimile noastre cu o iubire care l-a făcut să se lase ucis pentru noi. Aceasta este viziunea unui Dumnezeu care exclude orice formă de violenţă.”