Condoleanţele Papei pentru victimele din Elveţia
27.11.2001, Vatican (ZENIT) - Într-o telegramă de condoleanţe, Papa Ioan Paul al II-lea şi-a exprimat simpatia faţă de victimele accidentului aerian de la sfârşitul săptămânii trecute, de lângă Zurich. Un avion Jumbolino Avro RJ-100 care venea de la Berlin s-a prăbuşit sâmbătă în timp ce încerca să aterizeze; drept urmare 24 de persoane şi-au pierdut viaţa.
În mesajul semnat de Cardinalul Angelo Sodano, Secretarul de Stat al Vaticanului, şi adresat Episcopului Amede Grab de Chur, se spune: „Copleşit de dimensiunea accidentului, Sanctitatea Sa s-a rugat pentru victime lui Dumnezeu, Domnului vieţii şi al morţii, şi a implorat viaţa eternă pentru aceştia”. În telegrama scrisă în limba germană, Papa spune că este „aproape de rudele care îşi plâng pe cei dragi” şi că se roagă ca acestea „să primească consolarea creştină pentru a depăşi orele şi zilele negre”.