România dăruieşte anul acesta Vaticanului bradul de Crăciun
28.11.2001, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - La 27 noiembrie curent, dintr-una din pădurile seculare ale judeţului Harghita (centrul României) a fost tăiat şi pregătit pentru plecarea spre Cetatea Vaticanului (care va avea loc joi, 29 noiembrie, cu o platformă lungă de 26 de metri) un brad înalt de 30 de metri, ales dintre 27 de exemplare comparabile ca frumuseţe şi maiestate. Bradul va fi instalat şi împodobit cu o săptămână înaintea marii sărbători creştine a Naşterii Domnului, 25 Decembrie, ca un simbol al relaţiilor care există între Ortodoxie şi Catolicism.
Tradiţia Vaticanului de a aduce în fiecare decembrie un brad din una din ţările catolice occidentale a suferit o schimbare o dată cu pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea (inaugurat la 18 octombrie 1978). În ultimii 23 de ani, bradul de Crăciun al Vaticanului a devenit un dar al uneia din ţările vizitate de Suveranul Pontif.
