A fost creat un fond pentru victimele terorismului şi ale războiului
02.12.2001, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea va ajuta victimele terorismului şi ale războiului cu donaţiile care se vor strânge în urma Zilei de Post şi Rugăciune programate pentru 14 decembrie. Anunţul a fost publicat într-o declaraţie a Consiliului Pontifical „Cor Unum”, care promovează şi coordonează activitatea caritabilă a catolicilor din întreaga lume.
Când le-a propus catolicilor luna trecută ziua de post, Sfântul Părinte a explicat: „Ceea ce punem deoparte prin post poate fi oferit săracilor, în special celor care astăzi suferă din cauza terorismului sau a războiului”. „Cor Unum” afirmă că prin acest gest, „Papa doreşte să îi îmbrăţişeze în mod simbolic pe toţi oamenii aflaţi în nevoi”.
Astfel, Episcopul Romei adresează un apel către toţi credincioşii pentru a face gesturi caritabile concrete, ducând astfel celor nevoiaşi speranţă şi pâinea cea de toate zilele. „Donaţiile colectate vor fi alocate de Papa de Crăciun victimelor terorismului şi ale războiului, care riscă să fie uitate odată ce urgenţele au trecut”, se mai afirmă în declaraţia „Cor Unum”.
În acest scop, Vaticanul a deschis un cont bancar special, administrat de „Cor Unum”, la Banca di Roma C/C N. 101010 „Pro Digiuno 14 Dicembre”, ABI 3002 CAB 5008 (din străinătate SWIFT: BROMIT).
