Adventul este o promisiune de pace pentru omenire

02.12.2001, Vatican (ZENIT) - Preaiubiţi fraţi şi surori!

1. Cu această primă duminică a Adventului, începe şi un nou an liturgic. Biserica îşi începe din nou drumul ei, invitându-ne să reflectăm mai profund asupra misterului lui Cristos, un mister care este întotdeauna nou şi pe care timpul nu îl epuizează. Cristos este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Mulţumită Lui, istoria omenirii se îndreaptă ca într-un pelerinaj spre împlinirea Împărăţiei, pe care El însuşi a inaugurat-o prin întruparea Sa şi prin victoria asupra păcatului şi a morţii.

   De aceea, Adventul este sinonim cu speranţa: nu aşteptarea în van a unui dumnezeu fără chip, ci încrederea concretă şi sigură în întoarcerea Celui care ne-a vizitat deja, a „Mirelui” care a pecetluit cu Sângele Său pactul eternei alianţe cu omenirea. Este o speranţă care stimulează vigilenţa, virtutea caracteristică a acestui timp liturgic unic. Vigilenţă în rugăciune, sporită de o aşteptare iubitoare; vigilenţă în dinamismul iubirii concrete, conştientă de faptul că Împărăţia lui Dumnezeu vine mai aproape acolo unde oamenii învaţă să trăiască ca fraţii.

2. Comunitatea creştină începe Adventul cu aceste sentimente, menţinându-şi spiritul vigilent, pentru a primi mai bine mesajul Cuvântului lui Dumnezeu. Celebra şi minunata expresie a profetului Isaia, spusă într-un moment critic al istoriei lui Israel, răsună în Liturghia de astăzi. „Fi-va în vremurile cele de pe urmă, că muntele templului Domnului va fi întărit peste vârfurile munţilor şi se va ridica pe deasupra dealurilor. Şi toate popoarele vor curge într-acolo… Preface-vor săbiile în fiare de pluguri şi lăncile lor în cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul” (Isaia 2,2,4).

   Aceste cuvinte conţin o promisiune de pace; de pace are nevoie astăzi mai mult ca oricând omenirea, în special pentru Ţara Sfântă, de unde chiar şi astăzi, din păcate, ne-au sosit veşti triste şi îngrijorătoare. Fie ca cuvintele profetului Isaia să inspire minţile şi inimile credincioşilor şi oamenilor de bună voinţă, astfel încât ziua de post – 14 dececembrie – şi întâlnirea de la Assisi cu reprezentanţii religiilor lumii – 24 ianuarie anul viitor – să ajute la crearea în lume a unui climat mai relaxat şi de sprijin reciproc.

3. Încredinţez această invocaţie de pace Mariei, Mamă a speranţei. Cu credinţă înnoită, vom celebra peste câteva zile sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri. Fie ca ea să ne călăuzească pe acest drum, ajutându-i pe toţi oamenii şi toate neamurile să privească înainte spre „muntele Domnului”, imaginea triumfului final al lui Cristos şi venirea Împărăţiei Sale a păcii.