Sr. Lucia a scris o carte despre revelaţiile de la Fatima
05.12.2001, Madrid (ZENIT) - Sr. Lucia, singura care a mai supravieţuit dintre vizionarii de la Fatima, a publicat recent o carte în care răspunde numeroaselor întrebări şi nelinişti privind secretul Preasfintei Fecioare Maria. Cartea, care are 354 de pagini şi poartă titlul „Apeluri ale mesajului de la Fatima”, a fost publicată în portugheză şi spaniolă de către editura Planeta Testimonio. În curând este aşteptată ediţia în engleză.
Episcopul Serafim de Sousa Ferreira e Silva de Leiria-Fatima a explicat că „acest volum este rezultatul unei iniţiative a sr. Lucia, care, confruntată cu valurile de scrisori trimise de mii de credincioşi aflaţi în căutarea unor răspunsuri privind misterele de la Fatima, a simţit nevoia ca, cu permisiunea Sfântului Părinte, să răspundă acestor întrebări”.
Intenţia principală nu este satisfacerea curiozităţii credincioşilor, ci „aprofundarea înţelegerii importanţei spirituale a cuvintelor Fecioarei Maria”, a spus pr. Jesús Castellano Cervera, care a participat la lansarea cărţii şi care este consultor în cadrul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.
„Apelurile” sunt structurate în jurul următorului concept exprimat de Fecioara Maria tinerilor păstori, la 13 octombrie 1917: „Nu îl mai răniţi pe Domnul nostru Dumnezeu, care este deja foarte rănit”. În prima parte, sr. Lucia explică circumstanţele în care au avut loc apariţiile: contextul familial al micilor păstori, vieţile lor simple, creştine, precum şi rolul providenţial jucat de îngerii care le-au apărut.
În partea a doua, sr. Lucia vorbeşte despre chemarea la sfinţenie, care îi este adresată fiecărui creştin. Partea a treia a lucrării este dedicată mesajului moral al Fatimei. Sr. Lucia prezintă cele Zece Porunci din prisma propriei ei experienţe, precum şi a revelaţiilor Fecioarei. Partea a patra este dedicată rugăciunii, în special rozarului.
Lucia de Jesus s-a născut la 22 martie 1907, în Aljustrel, un mic sat aparţinând de parohia Fatima, din Portugalia. După apariţiile Fecioarei între anii 1915 şi 1917, ea a intrat într-o comunitate călugărească. În martie 1948 ea s-a alăturat Carmelitelor Sf. Tereza de Coimbra, ordin în care se află şi astăzi.
