Un Cardinal catolic invitat să predice familiei regale britanice

05.12.2001, Londra (ZENIT) - Într-un gest istoric, Regina Elisabeta l-a invitat pe primatul catolic al Angliei şi Scoţiei să vină la reşedinţa din Sandringham şi să predice familiei regale. Invitaţia adresată Cardinalului Cormac Murphy-O`Connor marchează sfârşitul celor 500 de ani de antagonism şi suspiciuni dintre monarh, ca şi guvernator suprem al Bisericii Angliei, şi Biserica Catolică, a informat astăzi The Telegraph.

Cardinalul Murphy-O`Connor va fi primul prelat catolic care va sta cu Regina la reşedinţa acesteia din Norfolk, şi care va predica la slujba de duminică dimineaţa. Se aşteaptă ca la Sandringham, în acelaşi sfârşit de săptămână, adică în 12 şi 13 ianuarie, să se afle prinţul Filip, Regina Elisabeta şi Regina Mamă, precum şi alţi membri al familiei regale.

„Cardinalul este foarte onorat de invitaţia Reginei”, a spus marţi purtătorul său de cuvânt. „Acesta este un alt semn al implicării Reginei în promovarea relaţiilor ecumenice în cadrul naţiunii.” Invitaţia adresată de Regină Cardinalului reprezintă împlinirea unor ani în care relaţia de prietenie între inamicii istorici a fost clădită pas cu pas, cu mare atenţie.

În 1982 Regina l-a primit pe Papa Ioan Paul al II-lea în palatul Buckingham. În noiembrie 1995 ea a devenit primul monarh care de la Stuarzi ia parte la o slujbă catolică, asistând la vesperele celebrate în Catedrala din Westminster. În octombrie 2000 ea s-a întâlnit la Vatican cu Sfântul Părinte.

Regina l-a admirat de asemenea şi pe predecesorul Cardinal, Basil Hume, pe care îl numea „Cardinalul meu”. În 1999, când era pe moarte din cauza cancerului, ea i-a acordat acestuia Ordinul de Merit. Această onoare i-a fost conferită datorită succesului său de a aduce Biserica Catolică mai aproape de inima vieţii publice britanice.

Un purtător de cuvânt al palatului a recunoscut semnificaţia istorică a invitaţiei. El a spus: „Invitaţia este în spiritul cooperării, unităţii şi prieteniei pe care Maiestatea sa l-a practicat dintotdeauna. Este un semn al momentul ecumenic în care ne aflăm.”